joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trădare… dar să o știe toată lumea: Ilie Cheșa, de la PSD, va fi propunerea liberalilor pentru funcția de viceprimar al Aradului!

    de Lucian Dănilă | 29 octombrie 2021, 12:44 PM | Politikos | Știri Arad | Topic special

    2

    Scenariu de comedie în politica arădeană, acolo unde Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, pare să aibă o influență mai mare decât Mihai Fifor, președintele PSD Arad, asupra conducerii naționale a PSD!

    Miezul subiectului este Ilie Cheșa, consilierul local care a fost suspendat în urmă cu câteva zile din partidul său fiind acuzat – de ce altceva? – de trădare. Prin mediile politice arădene se vorbește de mult timp că Ilie Cheșa este omul lui Falcă, dar acum acest lucru chiar iese foarte evident la suprafață. De altfel, la votul membrilor în AGA la două societăți aflate în subordinea Primăriei Arad, Ilie Cheșa a fost dovedit că a votat cu PNL-ul deoarece toți consilierii care au votat împotriva liberalilor și-au fotografiat voturile. Astfel, doar Ilie Cheșa a rămas „fără fotografie”, cu votul alături de PNL.

    Revenind, Falcă a fost în delegația care s-a întâlnit cu conducerea PSD de la București pentru a negocia formarea unui nou guvern, iar pentru a beneficia de sprijinul acestora probabil că le-a propus și un post de viceprimar la Arad, post cu care PSD nu s-a mai întâlnit de aproape două decenii. Cu o condiție, însă: viceprimarul din partea PSD Arad să fie Ilie Cheșa.

    Acest lucru a creat nemulțumiri mari în rândul organizației județene, iar Mihai Fifor și ceilalți membri ai Biroului Permanent Județean au avut ideea să plece în grup la București pentru a discuta cu președintele Mihai Ciolacu, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Mulți dintre cei 15 primari ai PSD din organizația județeană amenință cu demisia din partid și, aproape în unanimitate, pesediștii vor să continue demersul de suspendare a lui Cheșa, ceea ce ar duce la imposibilitatea preluării funcției de viceprimar, în urma suspendării Ilie Cheșa urmând a-și pierde funcția de consilier local. În ședința de aseară membrii BPJ nu l-au scos pe Ilie Cheșa din apelativul „trădător” și asta spune multe.

    „Nu înțelegem de ce conducerea centrală dorește să ne impună să votăm un viceprimar de-al nostru… un membru pe care noi tocmai l-am suspendat. Probabil, pe viitor, urmează să-l întrebăm pe Gheorghe Falcă pe cine să punem pe liste la alegerile locale”, spun anumite voci din PSD Arad.

    PSD Arad se pare că nu-și va asuma să-l propună pe Ilie Cheșa ca viceprimar, lăsând asta în seama PNL-ului, și este foarte posibil ca acesta să nu fie votat de consilierii pesediști.

    Să mai spuneți că politica nu e c… Ciudată…

    Citiți cu click pe titlul de mai jos cum a fost amendat Gheorghe Falcă cu suma de 5.000 de lei după o ceartă tocmai cu Ilie Cheșa.

    Primarul Gheorghe Falcă – amendat cu 5000 lei de Poliția Arad!

    falca 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vă dați seama ce miză uriașă au avut numirile din consiliile de administrație de la CET si Recons dacă pentru votul lui Chesa au fost in stare sa îi dea la schimb postul de viceprimar. Cate contracte oneroase si câți bani se căpușează de la aceste deconcetrate, milioane de euro se scurg unde trebuie.
      Botoxatul încă face jocurile in Arad si bagă bățul prin gard la celalte partide sa le dezbine.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru RawD

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.