Tordai s-a accidentat și UTA ar putea apela la juniorul Lucas Roșu pentru a apăra în meciul cu Botoșani
Arpad Tordai, portarul echipei UTA, a suferit o leziune fibrilară și șansele ca el să apere în meciul de mâine cu FC Botoșani sunt minime. Cum și celălalt portar senior din lot, Andrei Gorcea, a suferit o ruptură musculară la meciul cu CFR, gruparea arădeană are acum doar varianta juniorului Lucas Roșu, iar ca rezervă va fi un portar în vârstă de 15 ani!
UTA se prezintă la meciul cu FC Botoșani după trei înfrângeri consecutive, cu CFR, cu Csikszereda și cu Gloria Bistrița, iar imagina i-a fost foarte tare șifonată mai ales în fața propriilor fani. Meciul de mâine mai are teoretic miză în lupta pentru play-off, dar trebuie să recunoaștem că șansele Bătrânei Doamne de a mai prinde primele șase rămân pur teoretice în timp ce FC Botoșani parcă a jucat și ea în acest an tocmai pentru a evita acest – să îi spunem – obiectiv.
„Avem încă o problemă în plus după meciul de joi, Tordai are o leziune musculară. Vom face tot posibilul să-l recuperăm, dacă nu pe el, atunci pe Gorcea. De fapt, Tordai ar fi de recuperat, la Gorcea știm sigur că perioada de timp e mai lungă, are o leziune fibrilară. Dacă nu, va intra în poartă copilul. Lucas Roșu e cu noi și se pregătește, e un copil, nu știu dacă a debutat la Liga 1, dar asta e situația. Există și sper să existe mai multe șanse de recuperare a lui Tordaj. E o problemă care, vrem sau nu vrem, este delicată, dar vom trece și peste asta. Ca rezervă am mai avea un tânăr și de perspectivă, portar de 2010, ne putem baza. În momentul de față acesta este situația, n-am dramatizat-o și nu m-am ascuns după nici o accidentare sau suspendare. Așa că ăștia suntem, trebuie să facem tot ce-i posibil să câștigăm mâine”, a declarat Adrian Mihalcea la conferința de presă de astăzi.
Tordai nu a avut parte de un debut tocmai bun la UTA. A primit două goluri la Miercurea Ciuc la singurele șuturi pe poartă ale celor de la Csikszereda, iar la Bistrița a avut o intervenție aproximativă la șutul care a precedat singurul gol al meciului marcat de Chukwu.
Ultima oară când UTA s-a confruntat cu o asemenea situație a fost în luna decembrie în 2024, atunci când UTA l-a avut în poartă pe cel de-al treilea portar, Alexandar Mitrovic, la un meci pierdut pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 3-4. Atunci, UTA era pregătită de Mircea Rednic, iar Mitrovic a greșit la două dintre cele patru reușite ale oaspeților. A fost singurul meci oficial jucat de Mitrovic pentru UTA, după care și-a și reziliat contractul.
Andrei Popescu, un portar născut în 2010, ar urma să fie rezerva lui Lucas Roșu la meciul cu FC Botoșani.
Meciul UTA – FC Botoșani se dispută mâine de la ora 14:00 pe arena Francisc Neuman din Arad.
Citește și:
Daniel Zsóri a părăsit UTA și a semnat în liga secundă din Ungaria
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)