joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Top 10 „dezatracții turistice” arădene

    de Lucian Valeriu | 8 iulie 2014, 3:32 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Strada | Turism

    17

    Ați știut că la începutul lunii mai s-a deschis, în centru, un pleonastic „centru național de informare și promovare turistică” pe bani europeni? Nu?…
    N-ați pierdut nimic. Conform știrii preluate „de la ei”,  „Misiunea Centrului Naţional de Informare și Promo­vare Turistică al județului Arad este de a promova potențialul turistic și de a valorifica atracțiile turistice existente prin includerea lor într-o bază de date cu informații turistice, contribuind astfel la relansarea sectorului turistic prin dezvoltarea turismului de nișă”, mânca-ț-aș, deci Misiune importantă… nu te joci!  „Valoarea totală efectivă a proiectului a fost de 1.151.492,85 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene a fost de 489.465,61 lei și contribuția Consiliului Județean Arad la proiect s-a ridicat la 365.991,74 lei” – nenee… deci o căruță de bani, nu doi lei.
    Ca să ce?… Ca să facă, de exemplu, un reportaj colegul de la Radio Timișoara despre cât de proști ni-s în materie de autopromovare, de nici măcar toanta… ăăă… tanti aia de-i directoare acolo n-o știut să îndrume pe nimeni nicăieri, când s-o trezit cu microfonul în nas… Nici să nu mai vorbim de „omul simplu, de pe stradă”…

    Ei bine, în virtutea dreptului la replică a banului public cheltuit a proasta de către reprezentantul corupt și prost al prostimii – ca să rămânem în aceeași zonă pleonastică a chestiunii – facem noi, pe niciun ban european sau de la Ioțcu, un Top 10 al locurilor din Arad pe care ați face bine să le vizitați înarmați, în primul rând, cu multă răbdare, și să mai luați la voi un aparat foto, spray paralizant, un arsenal de înjurături și alte arme albe sau roz din panoplia oricărui turist care vrea să înțeleagă Aradul. Deci, „dezatracții turistice” vă dez-recomandăm… dacă ăia de-s plătiți habar n-au să recomande atracții.

    1. Stadionul UTA în plină demolare. Luați-o prin spate, pe la Ared și intrați pe la fosta popicărie – să admirați suduind imbecilitatea citadin-demolatoare în toată splendoarea ei. 
    2. Sculăria de la fosta Uzină de Vagoane. Dacă sunteți ascultători de punk industrial german, vă veți simți pe terenul dumneavoastră… în cel mai hardcore spațiu în care s-ar putea ține un concert la pilă, mașină de tăiat tabla, bonfaier mecanic, toate ruginite, și orchestră de șobolani… Apocaliptic vă veți simți.
    3.  Ruinele fostei Fabrici de zahăr. Cel mai ratat dintre cartierele încremenite în proiect, de când s-au inventat procesele penale pentru corupție… ratate și ele. 
    4. Conductele din zona 300 ale Micalăcii – dați o tură peste ele, pe ștrec sau pe trotuar, de la Maranata înspre Podul Timișorii și, înapoi, pe sub ele. Cronometrați și scrieți reportajul vieții.
    5. Blocurile de pe Strada Frunzei, nr. 1… ultima hecatombă urbană cum se gată Aradul Nou și începe… nimic.
    6. Vechea cărămidărie – cu bițigla, noaptea. Dacă ieșiți viu de acolo, nemușcat de… tot ce are dinți în zonă… sunteți campion en-titre la lupte de stradă spontane pentru tot restul vieții.
    7.  Balta de la Brown – luați-o pe Câmpul liniștii, treceți prin curtea Metalcomp până la granița cu Cocoșvaroșul și ieșiți în 6 Vânători. „Erou” va scrie pe turistul de dumneavoastră.   
    8. Checheciul. Într-o zi toridă sau cu ploi abundente, străzile Șezătorii și cele perpendiculare sunt de neratat, dacă vrei să-ți șochezi percepția asupra societății contemporane în general și să ai ce-i replica la obraznica de fică-ta care se plânge că „nu are iPhone5”.
    9. Din Confecții până-n Alfa – turul blocurilor de garsoniere… Intrați în fiecare scară și întebați cât e ceasul pe primul întâlnit. Când vă veți încheia periplul, pe pariu că nu veți mai ști, multă vreme, cât e ceasul. 
    10. Centrul național de informare și promovare turistică Arad însuși. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Felicitari pentru curajul de a da frau liber unor lucruri pe care multa lume nu le vede sau intentionat nu vrea sa le vada !Problema este ca din pacate vom ramane doar cu aceste simple comentarii ca de facut ceva nu cred sa se faca in graba in orasul asta .Si daca se face ceva se face in interese proprii pentru aia de sus !!!!

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Nu inteleg logica acestui articol. De ce ai trimite turistii in Checheci sau la fosta fabrica de zahar? Nu mai bine promovezi ce e de vazut? Asa si Parisul sau Bruxellesul au zonele lor in care nu vrei sa ajungi, dar ca turist te intereseaza doar obiectivle turistice. Si nici nu are rost sa mai zic ca articolul mi se pare scris neprofesionalist. Cum sa scrii „mânca-ț-aș” in articol?

      --9 voturi
      +1
      -1
      • Amice, ești idiot, vorba unui clasic.
        Nimeni nu trimite turiștii acolo, că nici tu n-ai merge. Dacă vrei să te iei de cineva, ia-te de edili, că ăia îți mănâncă banii, nu acest website, unde vii și citești pe gratis!
        Și e foarte „neprofesionalist” (ca să te citez) să critici ceva la care nu participi, ceva căruia nu îi înțelegi logica. Și dacă în articol nu ai voie să scrii „mânca-ț-aș”, eu aici în comentariu am voie să scriu „mânca-mi-ai” ?

        +7 voturi
        +1
        -1
    3. Foarte ok, bogdan. Ai voturi plus din parte-mi. Călăritorul pe litere de la 9.36 și 1.06 – e clar că a luat-o-n freză ca brazilia numai că creierul său în pampers nu realizează că scorul politic e deja făcut! Sunteți la pământ așa cum cad copacii rupți de furtună că tot îi place la șefu-to să taie natura. App., ca să scrii nu trb neapărat să ai facult de jurnalism care scoate – de ceva vreme – acadele bune doar de supt, neavând nici măcar elementar de 1-4 știință în exprimare corectă darămite o țâră de grămachică. Tu, mdjyfdj, să zicem – ești pleznitura prostiei – așa cum am pleznit și eu din degete și au ieșit litere aiurea. Ca să scrii, poți fi inginer, medic, funcționar, bibliotecar. Punctul de pornire pleacă de la 5-6 ani – când lucicăvaleriu avea ceva cărți citite! Tu, bleandă, câte cărți ai citite până la matura-ți vârstă a prostiei afișate?! Păi da,tu, unușicuunufaaacdooooi! – ce nu-i în clar cu ”obiectivele turistice” – una mai horor decât alta? Toți vom aduce noi și noi informații despre dezatracțiile turistice ale epocii lu șefu-to. Iar a spălat bani și-n zona asta pe care a atins-o jurnalistul? În arenă cu voi să vă dăm un belohorizonte cu-n bellaciao în fund de la toamnă-n colo!

      +7 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru mihai todoca

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.