vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Tone de material chimic suspect sunt transportate cu camioanele de la Combinat din Vladimirescu la o balastieră pe Mureș. Localnicii cer ajutor! (Video)

    de Alin Olteanu | 10 aprilie 2017, 6:40 PM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    5

    Mai mulți locuitori din Sâmbăteni strigă și reclamă de vreo două săptămâni (la noi scrisoarea a ajuns abia vineri) că pe terenul care aparține unei societăți comerciale, cu destinația balastieră, este depus iar ulterior acoperit cu pământ, de câteva luni încoace, un material cel puțin ciudat care a fost transportat cu zeci, chiar sute de camioane. Societatea care deține terenul aflat în imediata apropiere a râului Mureș se numește SC Top Agregate SRL.

    Din ceea ce știm, Primăria Păuliș a sesizat, luni, săptămâna trecută, Garda de Mediu și Apele Române, cu privire la faptul că firma Top Agregate a depozitat pe terenul pe care-l are în proprietate un material suspect. Ulterior, doi comisari ai Gărzii de Mediu s-au și dus la fața locului pentru a face cercetări.
    În sesizarea trimisă de autoritățile locale către Comisariatul Județean Arad al Gărzii de Mediu și către Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Direcției Apelor Mureș se arăta că există temerea – lucru reclamat de mulți cetățeni și de Primăria Păuliș, în numele acestora- că deșeurile depozitate ar putea fi periculoase pentru mediu, mirosul acestora fiind înțepător, asemănător sulfului.

    Cetățenii și ciobani din zonă susțin că zeci de camioane au transportat materialele cel puțin suspecte pe terenul balastierei, de o parte și de alta a râului Mureș, la Sâmbăteni și Aluniș. „Și eu am teren în zonă și am fost contactat de unul dintre directorii de la firma Top Agregate să îi las să depoziteze. Mirosul era însă insuportabil. De la Vladimirescu îl duc aici. Circulau cu câte zece camioane o dată, de mai multe ori pe zi. În ultima vreme s-a lucrat și duminica pentru a acoperi cu pământ ceea ce au adus de la Vladimirescu, probabil pentru că știau că o să urmeze controale. Pe când au venit cei de la Gardă (de Mediu) totul era acoperit. Ați venit cam târziu”- ne-a spus un locuitor din zonă, care are casă pe drumul camioanelor spre balastieră.

    Mai ales ciobanii din zonă sunt afectați. Unul dintre ei ne-a spus: „Nu se poate respira aerul în zonă. Au adus enorm de multe mașini pline aici. Ceva nu e în regulă dar nu știu să vă spun ce se întâmplă. Poate că o să ancheteze cineva treaba asta, pentru că nu poți respira și dacă stai mai mult timp te doare capul groaznic”.

    Am fost până la Sâmbăteni, la balastieră

    Nu am intrat în incinta de după o barieră imensă… pentru ca scria proprietate privată (fotografiile sunt ale colegilor de la Glasul Aradului și au fost realizate, am înțeles, cu o săptămână înainte să apară controalele). Din depărtare, așa cum se poate observa în materialul video, se putea observa o anume agitație, dar nu a venit nimeni să ne întrebe de sănătate. Am așteptat puțin și am plecat, dar nu spre redacție ci pe terenul fostului Combinat Chimic din Vladimirescu.

    Ei bine…. nici aici nu ne-a întrebat nimeni de sănătate, dar nicăieri nu scrie proprietate privată. Pe o platformă din beton (pe care am găsit-o relativ ușor, cum mergi dinspre unitatea de jandarmi spre fostul combinat) stau depozitate tone de material negru, gata să fie transportat spre… Sâmbăteni. Am filmat din mașină având un aer de nesiguranță la început. Ulterior am coborât ca să încercăm să ne apropiem. Efectiv nu am avut cum! Miroase insuportabil și simți că toate căile îți sunt afectate. Nu știm care e conținutul materialului negru din videoul de mai jos, dar ne-a dat o stare înfiorătoare. Nu am avut curaj să îl atingem cu mâinile goale pentru că nu știam ce reacții ar putea produce. Așa… dacă privești și nu miroși deșeurile de la Vladimirescu, nu poți avea decât o singură senzație certă… a banilor care se pot face într-o afacere care are care rezultat „rezolvarea” (a se înțelege dispariția sau evaporarea) acestora.

    Ulterior am aflat că tonele de piatră, pământ și… ce o mai fi prin el, aparțin unei firme, Demeco, care a lucrat la terasamentele pentru calea ferată și le-a depozitat în perimetrul fostului Combinat Chimic din Vladimirescu. De fapt, întreaga platformă a fost acoperită cu astfel  de materiale, dar acestea se regăsesc acum în pânza freatică a râului Mureș, la Sâmbăteni.

    Comisarul-șef al  Gărzii de Mediu Arad,  Monica Jitariu,

    a declarat pentru Special Arad că angajați ai instituției au verificat balastiera și au și cerut probe asupra materialului transportat de la Vladimirescu la Sâmbăteni. Pentru Special Arad, Monica Jitariu a mai explicat că firma este obligată să ducă, periodic, la analize, materialele de genul celui de mai sus. „Până la această oră, toate analizele au ieșit bine” – a subliniat doamna Jitaru.

    În momentul în care am aflat că laboratorul este unul privat, în Timișoara, mai că ne-a venit să dăm cu șepcile și stilourile de pământ. în consecință, murim de curiozitate să aflăm de la inspectorii de la Garda de Mediu care este compoziția materialului depus la Vladimirescu, în incinta fostului Combinat Chimic, care încă nu a fost transportat pe valea Mureșului (și acoperit acolo).

    ***

    Ceva nu e în regulă. Asta e senzația noastră la finalul unei zile în care ne-am uitat după deșeuri, camioane, oameni ai legii și ne-am pus la încercare nările… la propriu, și la figurat. Și mai avem o senzație: că „depozitul” de la Combinatul Chimic este de fapt CHEIA. Este acesta un depozit pentru ce s-a ridicat de la terasamentele CFR, sau este doar o haltă a unor materiale care provin din cu totul altă parte. Ne gândim că poate o fabrică a ales să își „rezolve” deșeurile într-un alt mod decât cel legal, și cu mult mai ieftin. Așa că, fiți siguri, având în vedere importanța acestui caz, o să revenim.

     

    Notă: Priviți cu atenție filmulețele. Dacă vă uitați cum arata materialul, acesta, într-o parte pare (cam) scos din cuptoare unde s-au turnat anumite obiecte. Și nu ne-ar mira ca pentru confecționarea acestor obiecte să se fi folosit și niște materiale care nu nu se potrivesc absolut deloc cu natura și ecologismul.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. De curiozitate, cu ce ati spune ca miroase mai similar cu: cauciucuri arse/oua clocite? hoituri? vopsea de par/intepator? acuarele vechi? ulei de bucatarie ars? va ramas cumva un gust acru in gat dupa inhalare?

      Stiu ca intrebarea asta pare putin ciudata, dar felul in care miros poate fi o informatie foarte importanta in vederea determinarii a ceea ce sunt. Fiecare din mirosurile de mai sus poate fi asimilata, mai mult sau mai putin, cu o anumita clasa de compusi chimici organici.

      Partea urmatoare puteti sa o editati afara din comentariu, in caz ca nu vreti sa fie publicata. E mai mult pentru voi. Daca aveti contacte la UAV, intrebati ce fel de analize chimice pot realiza cei de la catedra de chimie. Analizele care v-ar oferi cel mai bun raport de informatii/timp de analiza ar fi fie o cromatografie de lichid cuplata cu spectrometrie de masa, fie o cromatografie de gaz cuplata tot cu spectrometrie de masa. Tipul asta de analize necesita doar o proba din deseurile care le mentionati si va poate oferii o lista destul de lunga cu componentele chimice constituente. Desigur, ideal ar fi sa faceti si o difractie de raze X pe pulberea de deseu, si atunci ati putea afla si ce minerale constituente se afla acolo. Din pacate, cred ca aceasta analiza se poate realiza doar la Politehnica din Timisoara. Si analizele pe care le-am mentionat mai sus ati putea sa le faceti tot la UPT. Echipamentele exista, doar ca nu stiu daca exista tehnicieni care sa lucreze pe ele, respectiv daca exista cineva sa se ofere sa faca analizele respective fara un contract propriu-zis de prestat servicii. Desigur, si daca ati avea analizele respective, nu cred ca ati putea sa le folositi ca acte doveditoare, deoarece nu cred ca laboratoarele din universitati sunt automat acreditate. Dar cu toate acestea, veti avea punct de pornire foarte bun. Puteti merge cu o proba la un laborator acreditat si sa cereti exact concentratia carui compus sa o masoare si prin ce metoda.

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Un material de presa bun si de actualitate. Ma nedumereste insa suspiciunea aluziva spre certitudine vis-a-vis de laboratorul ce a facut analizele ca marea problema ar fi ca este privat. Si? Daca are dotarea corespunzatoare si personal specializat care este problema? Sau ne cantonam in paradigma ca „statul este perfect”?

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Deci: Dumivest (verificati cine se afla in spatele acestei firmei!!!) are contract de preluare a deseurilor PERICULOASE si neutralizare a deseurilor PERICULOASE (!!!) cu firma HAI din Santana, la punctul de lucru Vladimirescu, pe vechea platforma a Combinatului Chimic. In proportie de 99 % neutralizarea nu se face, deseurile se tin acolo o perioada dupa care se pun in pamant si se acopera („inmormanteaza”) pur si simplu!
      Verificati controlul din luna decembrie al Garzii de Mediu impreuna cu lucratorii AESP din Politie si pentru ce s-a dat amenda de un miliard de lei vechi!
      Daca veti merge mai departe cu investigatia o sa aveti mari surprize unde o sa ajungeti. Este o problema de SIGURANTA NATIONALA si ar trebui sa se afle in vizorul SRI dar … interesele sunt uriase!
      Felicitari pentru investigatie!

      +4 voturi
      +1
      -1
    4. In anul 2000 lucrand intr-o firma a carui obiect de activitate era comercializarea aparatelor de sudura si a celor de taiere cu plasma a otelurilor( prin… Ardeal), am fost pe parcursul verii 2000(mai – septembrie) de cel putin 12-15 ori(in general joia-vinerea) in incinta Combinatului Chimic din Arad-Vladimirescu. In acea perioada, o firma din Tg-Jiu de-a „candidatului la presedentia RO” , Potarca, „taia” inoxul combinatului si-l exportau in Austria, Italia, …. . La un moment dat unul din sefii de echipa m-a intrebat … „oare ce-i stricat la inoxul nostru, ca au fost intoarse tirurile cu el de la granita Austriei … ?” De formatie fiind electronist cu politehnica de pe Polizu-Bucuresti, n-am gasit „raspunsul”. Dar, cred ca la interval de o saptamana, cind eram in combinat, vad 2 indivizi in costume de protectie „reflectorizante „(hazmat suit-in engleza) purtand in piept aparatura care genera un sunet … interesant (https://www.youtube.com/watch?v=iutuQbMAx04 ) atunci cand varful „sondelor” lor(cca 3-4m lungime) se apropiau de doua conducte de inox de diametru cca 80 cm din tabla de inox de grosime 6-8 mm.
      Concluzia? CC Arad pe langa ingrasamintele chimice, prelucra si minereul de uraniu extras in zona de vest a tarii, obtinand prin tratarea „nisipului”(minereu concasat) acel „Yellowcake”,(also called urania).
      Oare deseurile radioactive au fost „prelucrate” stiintific, sa nu puna in pericol mediul si oamenii pentru ZECI DE MII DE ANI? Nu cred! S-a lucrat … OLTENESTE, merge si asa! Si de murit mor pe capete, … aradenii!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru sa vezi sa nu crezi

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.