sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Teatrul Clasic introduce „Serile de teatru la curte” – spectacole în spații neconvenționale și prețuri speciale la biletele de grup

    de Special Arad | 28 mai 2026, 9:23 PM | Cultură

    0

    Prima lună de vară coincide cu debutul unui proiect care scoate spectacolele din sala de teatru și le apropie de comunitate. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad dă startul proiectului „Seri de teatru la curte”, în cadrul căruia spectacole îndrăgite din repertoriul său se joacă în spații neconvenționale.

    „Grădina de vară a CCJ, Cinematograful Grădiște și cinematograful Solidaritatea Gai devin, în luna iunie, spații vii ale întâlnirii dintre public și teatru. În aceste locuri, publicul arădean va avea ocazia să urmărească producții îndrăgite din repertoriul teatrului nostru, pe care le aducem astfel mai aproape de comunitate. Proiectul «Seri de teatru la curte» a fost conceput astfel încât fiecare reprezentație să se transforme într-o experiență completă și relaxantă, potrivită sezonului estival”, spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

    Pentru ca publicul să se bucure cât mai mult de aceste experiențe, pentru spectacolele prezentate în cadrul acestui proiect, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” lansează „biletul de grup” – o nouă categorie dedicată grupurilor între 5 și 30 de persoane.

    Exemple de tarife:

    5 persoane – 50 lei (total), 30 persoane – 300 lei (total). Orice variantă de grup între aceste limite este flexibilă și poate fi adaptată în funcție de solicitare. Biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad sau din locația în care se desfășoară spectacolul, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentațiilor. În acest ultim caz este necesară o rezervare prealabilă la numărul de telefon: +40 744 475 147.

    Programul spectacolelor din cadrul proiectului „Seri de teatru la curte”:

    Marți, 2 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după „Telegrama” de Aldo Nicolaj
    One man show cu Zoltan Lovas
    regia: Liana Didilescu
    durata: 50 min

    Joi, 4 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după „Telegrama” de Aldo Nicolaj
    One man show cu Zoltan Lovas
    regia: Liana Didilescu
    durata: 50 min

    Marți, 9 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Cerere în căsătorie” după A.P. Cehov
    traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
    durata: 60 min

    Joi, 11 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Cerere în căsătorie” după A.P. Cehov
    traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
    durata: 60 min

    Marți, 16 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Totul despre femei” de Miro Gavran – Distribuția 1
    regia: Felix Crainicu
    durata: 1h40 min

    Joi, 18 iunie 2026, ora 20:00
    Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu, nr. 16
    „Totul despre femei” de Miro Gavran – Distribuția 2
    regia: Felix Crainicu
    durata: 1h15 min

    Marți, 23 iunie 2026, ora 20:00
    Cinematograful Grădiște, Str. Petru Rareș, nr. 25
    „Totul despre femei” de Miro Gavran – Distribuția 1
    regia: Felix Crainicu
    durata: 1h40 min

    Joi, 25 iunie 2026, ora 20:00
    Cinematograful „Solidaritatea” Gai, Str. Codrului, nr. 4/2
    „Cerere în căsătorie” după A.P. Cehov
    traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
    durata: 60 min

    Citește și:

    Teatrul, între scenă și oraș. Propunerile lunii iunie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.