Țăroi e titular, Tzionis e pe bancă! Doar șase rezerve pentru UTA contra celor de la FCSB
Mihalcea pregătește partida pe care UTA o joacă în această seară de la ora 21:00, la Târgoviște, contra celor de la FCSB. Antrenorul Bătrânei Doamne a ales echipa de start, iar după cum vedem arădenii joacă cu doi jucători U21 după ce Țăroi a fost alea în locul lui Tzionis în formula de start.
Șproi începe în banda stângă, Abdallah în dreapta, Papeau în spatele lui Coman și Roman face pereche cu Sota în linia mediană. În apărare sunt aceiași patru cu care deja ne-am obișnuit, Dorobanțu – care își sărbătorește ziua de naștere, Ouaneh, Benga și Din Alomerovic, iar în poartă de Marcio Rosa, la al doilea său joc pentru UTA.
Lipsesc Pitu, Odada și Oaidă, care vor sta mai bine de șase luni, iar Pospelov este și el în continuare accidentat.
În aceste condiții, Mihalcea are doar șase jucători la dispoziție pentru banca de rezerve după ce în această săptămână Tordai și-a reziliat contractul, iar Ivanov nu a fost inclus în lot deși a fost legitimat.
FCSB: Târnovanu – Dawa, Batubinsika, Duarte – Cisotti, Arad, J. Paulo, Pădurariu – Miculescu, Garita, Boutoutaou.
Rezerve: M. Popa, Udrea, Gnahore, Politic, Stoian, L. Stancu Labonne, D. Popa. Antrenor: Marius Baciu.
UTA: Marcio Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – Sota, Roman – Abdallah, Papeau, Țăroi – Coman
Rezerve: Gorcea – Padula, Bădescu, Ile, Tzionis, Sinani
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Alexandru Corb (ambii din Satu Mare), Daniel Ilinca (Craiova). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanța).
VAR: Marcel Bîrsan (București), Sebastian Gheorghe (Suceava)
Observator FRF: Augustus Constantin (București)
Delgat LPF: Eduard Alexandru (Ploiești)
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)