În perioada în care geții erau conduși de Rhemaxos (un rege mult mai puțin cunoscut decât Decebal, cel ce va domni, trei secole și ceva mai târziu, peste aceleași teritorii din stânga Dunării, ca rege al dacilor), regele statului Qin, pe nume Ying Zhèng, reușea să cucerească celelalte șase state rivale și să fondeze, practic, China. Se întâmpla în anul 221 î.H. Apoi, Ying Zhèng s-a proclamat împărat (Shi, adică primul), devenind Qin Shi Huangdi și, totodată a început un amplu proces de reformare a vastului său imperiu. Dincolo de excesele sale despotice și de cruzimea care i-a marcat scurta domnie „imperială” (11 ani) – fiind responsabil, între altele, de îngroparea de vii a aproape 500 de învățați, adepți ai lui Kung Fu Zi (cunoscut după numele latinizat, Confucius) – Qin Shi Huangdi a fost primul care a „văzut” un imperiu chinez și a impus o serie de mari reforme, începând, desigur, cu armata și administrația care l-au ajutat să impună, brutal, reformele: standardizarea scrisului chinez pe întreg teritoriul „imperiului” – în mare parte valabil și azi –, a monedei și a ecartamentului roților la căruțe, a inventat și impus un sistem unic de măsurare (greutăți și unități de măsură), a creat o rețea de drumuri și una de canale (unul dintre acestea, canalul Lingqu a fost înscris de China în 2013 pe „lista orientativă” a siturilor propuse pentru înscrierea în patrimoniul cultural UNESCO), a împărțit țara în 36 de prefecturi, fiecare conduse de doar trei funcționari de stat, gong, un civil, un militar și un „raportor”. Mai mult, inventează ceea ce astăzi se numește producție de serie și, foarte important, controlul de calitate. De fapt, aici voiam să ajung după această introducere, poate, prea lungă: „părintele” națiunii chineze a impus munca de calitate, astfel că nu doar crimele sau furtul erau considerate infracțiuni, ci și incompetența, lenea, fușereala, munca de mântuială. Altfel spus, pentru muncă puțină și prost făcută, se aplicau pedepse aspre, mergând până la execuții. Și asta, cu mai bine de un secol înainte ca, pe meleagurile noastre, Burebista să fie nevoit să distrugă viile pe motiv de prea multe și dese beții ale supușilor daci (acțiune contestată, totuși, de unii istorici)…

Evident, în timp, și alte națiuni au reușit să-și impună standarde, inclusiv de calitate a muncii, și nu neapărat prin atrocități ca acelea comise de primul împărat al Chinei. Noi… Avem și noi asemenea standarde, dar nu prea are cine să le respecte. Și nu neapărat pentru că, între timp, am reușit să înlocuim vița de vie distrusă sau nu de Burebista. Cred, mai degrabă, că vina principală este a gong-ilor care au pus stăpânire pe țara asta.

Fără să vreau, îmi amintesc de imaginile cu noul stadion din Arad din urmă cu câteva zile. Cum este posibil așa ceva?

Păi, este, pentru simplul motiv că nu există nici control al calității muncii, nu există nici interes pentru lucrări de calitate (or fi mai scumpe și asta ar duce la diminuarea profitului) și, cel mai important, nu există responsabilitate pentru munca prost făcută. Nu cunosc amănunte privind recepția stadionului și nici nu-mi amintesc să fi fost făcute public observații privind calitatea lucrării, chiar dacă din comisia de recepție ar fi trebuit să facă parte și măcar un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții (despre cei ai beneficiarului, adică ai primăriei, nu are rost să vorbim). Și, la urma urmei, nici nu este important dacă s-au făcut sau nu observații, cât faptul că stadionul a fost dat în folosință, iar efectele „calității” muncii constructorului se văd la fiecare ploaie. Și, la fel de important, constructorul și-a primit banii, Falcă a ajuns europarlamentar, toți funcționarii își primesc salariile. Nu ne rămâne decât să sperăm că nu la fel de bine este făcută și casa europarlamentarului, asta, desigur, în ideea că ar fi fost construită de aceeași firmă și recepționată la fel de competent ca și stadionul…

Antrenor nou, stadion nou, doar inundațiile-s vechi…

Și totuși, cum este posibil așa ceva? Cum e posibil ca lucrul bine făcut să fie o adevărată minune atunci când este plătit din bani publici? Ce fel de stat este ăsta care permite finanțarea unor lucrări atât de prost făcute încât, uneori, devin pericol public – vă mai amintiți de podul prăbușit în această vară, în județul Neamț, la șase luni de la inaugurare, nu-i așa? Ce instituții și ce funcționari plătește statul ăsta și, mai ales, de ce plătește, dacă nu fac nimic să împiedice comiterea unor astfel de fapte? Sigur, incompetența nu mai este infracțiune, ca pe vremea împăratului Qin Shi Huangdi (la noi nu a fost niciodată și nici nu cred că va fi vreodată), dar iată că am ajuns s-o plătim, chiar s-o încurajăm? O plătim de două ori. O dată prin contractul de lucrări, a doua oară prin contractele de muncă ale celor care ar trebui să verifice calitatea muncii. Iar încurajarea este sub forma altor și altor lucrări, altor și altor bani. Și nu este vorba doar despre acea firmă care a construit casa lui Fal…, pardon, stadionul lui Falcă, firmă care a fost mufată la țâța primăriei și nici acum n-o duce prea rău. Practic fiecare autoritate a administrației publice are țâțele cu bani mufate la firme „de casă” și, cu siguranță conducătorii respectivelor autorități sunt curați ca lácrima Christi sau, pentru cei cu buget mai mic, lacrima lui Ovidiu și doar bunătatea sufletească îi face să nu reacționeze la munca prost făcută ce le este livrată pe bani publici. Vreau să spun că nici vorbă să primească ei vreun ban, ferească Dumnezeu…!

Văzând cum se lucrează pe bani publici, am putea spune că fosta Dacie este acum populată de nepricepuți, de incompetenți și de șpăgari. Și totuși, nu-i chiar așa. Nepricepuții, incompetenții și șpăgarii populează doar zonele inundate de bani publici, iar asta este, după părerea mea, o cauză pierdută. Sistemul este atât de bine conceput încât nu mai poate fi corectat. Practic nu poate ajunge la putere un partid care, printr-o minune!, ar vrea să schimbe sistemul, iar dacă cumva, printr-o altă minune și mai mare!, ar ajunge, n-ar putea face nimic pentru a-l schimba. Să nu ne facem, totuși, iluzii, mai ales că scena politică nu arată că ar putea exista, măcar teoretic, posibilitatea nașterii unui astfel de partid…

Interiorul unei bijuterii: Cazinoul Arad

Revenind la NIȘ (nepricepuți, incompetenți, șpăgari), trebuie să observăm că nu prea pot fi văzuți în zona investițiilor private. Foarte interesant că lucrările plătite din bani privați nu sunt supraevaluate, nu sunt fușerite, nu sunt intârziate cu anii, nu se prăbușesc… Am văzut, recent, Cazinoul. O bijuterie în care nu plouă, nu se scorojește vopseaua, nu pică faianța, nu-s crăpate geamurile… Și precis a costat mult mai puțin decât ar fi costat dacă lucrările ar fi fost finanțate din bani publici. Da, investițiile private ar putea fi o soluție. Dar, atunci, de ce am mai avea nevoie de administrație publică, de gong-i?

Câțiva nemernici au conceput un sistem bolnav, la care au aderat alți nemernici și tot așa până a ajuns atât de bolnav încât infectează tot ce atinge. Infect. Infecți.

Doar o minune ne mai salvează de… gongi!