sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tânărul aflat la volanul BMW-ului care a plonjat în lacul de la Ghioroc a primit 3 ani cu suspendare pentru uciderea celor două fete

    de Raluca Medeleanu | 7 august 2019, 1:27 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    (foto: Libertatea.ro)

    A trecut mai bine de un an de la tragedia de la Ghioroc, în urma căreia două fete tinere, Adelina și Laura, și-au pierdut viața. Acestea au murit înecate în lac, după ce BMW-ul în care se aflau a căzut în apă. A trecut un an și abia acum s-a dat decizia în legătură cu tânărul care se afla la volan, fără permis. Decizia definitivă pronunțată de instanță este de 3 ani de închisoare cu suspendare.

    „În baza probatoriului administrat, s-a stabilit că în noaptea de 20 mai, tânărul de 18 ani, din Orțisoara s-ar fi aflat la volanul autoturismului pe care l-ar fi condus și al cărui control l-ar fi pierdut, rasturnându-de în Lacul Ghioroc”, transmitea anul trecut IPJ Arad.

    Tânărul de 18 ani a primit trei ani de închisoare cu suspendare și 4 ani de supraveghere, potrivit Libertatea.ro. ca urmare a deciziei Curții de Apel Timișoara, după apel. Prima instanță, Judecătoria Lipova, stabilise inițial 8 luni de închisoare pentru conducere fără permis, 2 ani și 8 luni pentru ucidere din culpă, 5 luni pentru instigare la mărturie mincinoasă. Pedepsele au fost contopite în 3 ani de închisoare cu termen de supraveghere de 3 ani, dar magistrații din Timișoara au decis să crească termenul de supraveghere. El trebuie să plătească și daune morale de 70.000 de euro către două dintre părțile civile. Decizia este definitivă.

    Citește și „Șoc în cazul Ghioroc: BMW-ul a fost condus de băiatul de 18 ani. Adelina și Laura au fost ucise”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Am condus un auto neinmatriculat… Mi s/a anulat permisu ABCE, mi s/au anulat atestatele, s/a judecat după 3 ani, ani care am stat pieton și am rămas fără servici. Și 1 an cu suspendare.
      Un bmwist retard, scuzați pleonasmul, nu are permis, probabil și beat, omoară 2 panarame, pune in pericol siguranța… Ia 3 ani cu suspendare, și sănătate bună.
      România prulii.

      --3 voturi
      +1
      -1
      • …da’ de ce faci acele fete, panarame? Te face sa pari mai zdremtoi? De era ma-ta sau sor-ta mai vorbeai asa? Ti-ar place ca eu sau altii aiurea sa ne p…am pe memoria rudelor tale? Hmm? …plm, doare sa gandesti inainte?

        PS: …doar faptu’ ca ai condus un vehicul neinmatriculat te coboara la nivelu’ acestui „bmwist retard” din articol, scuza-mi pleonasmul!
        „România prulii” …io-te aci ai dreptate, posesorii de dosare penale(dintre care si tu faci parte)se pun sa critice justitia! Nu candidezi boss?

        +6 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru aradean

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.