Tânăr reţinut de procurorii DIICOT Timiş, după ce ar fi determinat o fată de 14 ani să întreţină cu el acte de natură sexuală, realizând materiale pornografice
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut, miercuri, de procurorii DIICOT Timiş, fiind suspectat că a determinat o fată de 14 ani să întreţină cu el acte de natură sexuală, realizând astfel materiale pornografice. În cadrul anchetei, s-a stabilit că, anterior, el a procedat în acelaşi fel cu o fată de 12 ani, notează News.ro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus, miercuri, reţinerea unui inculpat cu vârsta de 25 de ani, cercetat într-un dosar penal pentru viol săvârşit asupra unui minor şi pornografie infantilă.
”Din probele administrate a rezultat că, în luna august 2024, inculpatul, sub pretextul unei relaţii de iubire, a determinat o victimă minoră (14 ani) să întreţină cu el acte de natură sexuală, context în care a realizat materiale pornografice de tip video folosind un telefon mobil. Cercetările efectuate au condus la constatarea că anterior, în perioada mai 2022 – iulie 2024, inculpatul a determinat, în acelaşi mod, o altă victimă minoră (12 ani) să întreţină cu el acte şi raporturi sexuale, pe care le-a filmat cu telefonul mobil. Materialul pornografic astfel produs a fost stocat în acelaşi dispozitiv”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă.
Tot miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.
Citește și:
Procesul polițistului local acuzat de tortură urmată de moartea victimei, amânat pentru 10 decembrie
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)