sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Tânăr de 20 de ani, prins la Nădlac cu peste 500 de grame de canabis

    de Ioana Costaș | 30 martie 2026, 3:57 PM | Știri Arad

    0

    Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au depistat un cetățean român care deținea, în autoturismul cu care se deplasa, aproximativ 500 de grame de canabis (drog de risc), ambalate într-o pungă de culoare neagră.

    „La data de 3 martie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

    Măsura a fost luată după ce, în dimineața zilei de 3 martie, în jurul orei 01.00, inculpatul a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră la intrarea pe teritoriul României, în timp ce deținea cantitatea de peste 500 de grame de canabis.

    Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus măsura arestului la domiciliu față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, conform propunerii formulate de procurori. Actele de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad”, a transmis Poliția de Frontieră.

    Citește și: Percheziții la locuințele unui bărbat din Sântana. Polițiștii au descoperit muniție interzisă și echipamente pentru confecționarea cartușelor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.