Tâlhar la doar 16 ani! A bruscat o arădeancă până a reușit să-i fure telefonul, apoi l-a vândut pentru 50 de lei





Comunicat Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un tânăr de 16 ani, din localitatea Almaș, care, în noaptea de 21/22 iunie a.c., aflându-se pe raza municipiului, ar fi deposedat prin violență o femeie de un telefon mobil, după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută. Acesta a fost depistat de polițiștii biroului de Ordine Publică, împreună cu un echipaj al Poliției Locale, în Piața Catedralei, după ce ar fi comercializat telefonul pentru suma de 50 de lei.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. Telefonul mobil a fost returnat proprietarului.
Comentariile portalului
Ce au mai devenit gardienii publici ,specialiști în construcții. Ei sesizează ca nu e așa și pe dincolo o constructie;chiar sunt competenți în construcții?
Bine ca am aflat ca e a unui politician. Nu mai întru niciodată acolo
Mult, foarte mult, d-le Grindeanu!!!, oare, câți centimetri, mai aveți în plan?, că după atâta amar de ani la transporturi, este rezultat record!( doar la bătut (...)