Apple pierde peste 250 de miliarde de dolari după noile tarife impuse de președintele Trump. „Operația s-a încheiat. Pacientul a trăit” susține liderul SUA





Apple a suferit o pierdere de peste 250 de miliarde de dolari din valoarea sa de piață joi, devenind una dintre cele mai afectate companii de pe Wall Street, în urma noilor tarife impuse de Donald Trump. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda eforturilor CEO-ului Tim Cook de a menține relații bune cu administrația americană, potrivit Financial Times.
La deschiderea bursei din New York, acțiunile Apple au scăzut cu până la 8,5%, reducând capitalizarea companiei de la 3,37 trilioane de dolari la 3,12 trilioane.
Decizia lui Trump de a impune tarife suplimentare a vizat marile centre de producție și furnizorii Apple din Asia, inclusiv China, Taiwan, India și Vietnam, afectând importurile de produse în SUA. Această măsură va avea un impact semnificativ asupra gamei de dispozitive Apple, de la iPhone și iPad până la Mac și accesorii.
Pentru Tim Cook, această situație creează o dilemă majoră: fie va fi nevoit să crească prețurile produselor Apple, fie să suporte costurile suplimentare, ceea ce ar putea afecta semnificativ profitabilitatea companiei.
În februarie, Apple a anunțat un plan de investiții de 500 de miliarde de dolari în SUA pentru următorii patru ani și angajarea a 20.000 de oameni, inclusiv prin construcția unei fabrici de servere AI în Texas. Cu toate acestea, eforturile lui Cook de a obține o scutire de la noile tarife nu au avut succes. Casa Albă a confirmat că ordinul executiv nu include derogări pentru Apple.
Compania nu a oferit detalii despre șansele de a obține o exceptare de la aceste taxe, așa cum a reușit în timpul primului mandat al lui Trump. Potrivit analiștilor Citi, peste 90% din producția Apple se desfășoară în China, care ar putea suporta tarife combinate de cel puțin 54% la importurile în SUA. Producția din Vietnam și India, unde se asamblează tot mai multe dispozitive Apple, va fi afectată de tarife de 46%, respectiv 26%.
Președintele Donald Trump a recunoscut joi șocul provocat de atacul său tarifar, în prima sa lui reacție oficială după anunțul de la Casa Albă privind noile taxe vamale, dar afirmă că economia Statelor Unite se va ridica „mult mai puternică”, chiar dacă piețele mondiale au scăzut, scrie France Presse.
„OPERAȚIA S-A ÎNCHEIAT! PACIENTUL A TRĂIT ȘI SE VINDECĂ (sublinierea președintelui american, n.r.). Prognoza este că pacientul va fi mult mai puternic, mai mare, mai bun și mai rezistent decât oricând înainte”, a scris Trump, într-un mesaj publicat pe platforma sa de socializare Truth Social, cu mai puțin de o oră înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare a bursei de pe Wall Street.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)