vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Szigetul revine. Ce trebuie să știi despre festivalul de anul acesta

    de Iulia Notaros | 21 iulie 2022, 7:30 PM | Internaţional | Muzică | Recomandările editorilor

    2

    (foto: Iulia Notaros)

    Ce și unde? Festivalul Sziget revine după o pauză forțată de doi ani, prima din istoria seculară, care a durat 30 de ani, a festivalului. Locația rămâne evident aceeași, insula Óbudai din Budapesta. Ediția de acest an are șase zile, și va începe miercuri, 10 august, iar ultima zi va fi luni, 15 august.

    Cine vine? Headlinerii au rămas în linii mari cei promiși pentru ediția din 2020, anulată din cauza pandemiei: Dua Lipa, Calvin Harris și Justin Bieber reprezintă linia pop-dance, ultimul dându-le niște emoții organizatorilor după ce și-a anulat mai multe concerte din turneul mondial din cauza unei paralizii faciale. Dar, spre ușurarea fanilor (și disperarea restului umanității), turneul a fost reluat, deci concertul de pe Sziget, pare, în momentul de față, în afara pericolului. Pe linia indie rock îi avem pe eternii Kings of Leon, plus Arctic Monkeys în ziua de închidere, și Tame Impala, destul de surprinzători în rolul de headlineri pe scena mare. Party Arena a avansat, într-o mutare interesantă, în rolul de a doua scenă ca importanță, dar atât scena mare, cât și rebotezata Freedome Stage (fosta A38) aduc și alte nume interesante pe lângă headlineri, cum ar fi Sam Fender, Noga Erez, slowthai, Princess Nokia sau John Talabot.

    sziget 1

    Cât costă? Abonamentele pe toata săptămâna costă 355 euro în varianta „clasică” și 555 în varianta VIP. Mai există și abonamente pe trei zile (oricare trei zile consecutive), la 255 de euro în varianta simplă, și 405 în varianta VIP. Biletele zilnice costă 90 de euro în zilele „pop” (10 august-Dua Lipa, 12 august-Justin Bieber și 13 august-Calvin Harris) și 85 de euro în cele indie, orice ar însemna asta. Pentru cei care vin cu cortul, este disponibil din nou clasicul bilet „moving in”, la 55 de euro, care permite intrarea pe insulă din data de marți, 9 august. O noutate în 2022 sunt petrecerile „exclusive” organizate în afara insulei, la Bastionul Pescarilor, pe 11 și 12 august, biletele costând 49 de euro, respectiv 69 în varianta VIP. Bilete se pot cumpăra aici: szigetfestival.com/en/tickets.

    Vreau să fiu VIP? Depinde. Cele mai mari avantaje ale biletelor VIP rămân banda de acces rapid de la intrarea pe insulă și accesibilitatea toaletelor (foarte) curate, deși starea lor poate depinde și de numărul și starea de ebrietate a VIPilor care le folosesc. Un alt avantaj e accesul la terasa care oferă o vizibilitatea foarte bună asupra scenei mari- terasa nu e însă chiar foarte aproape de scenă, nu este vorba deci nici de un acces tip backstage, nici de o experiență similară statului în primul rând.

    sziget 4

    Cum ajung? Dacă vrei să încetinești încălzirea globală, din vestul României trenul e opțiunea ideală. De la Arad pornesc, zilnic, cinci trenuri, cu bilete între 10 și 16 euro, depinzând de tipul de ofertă ales. Trenurile dinspre România sosesc în Keleti Pályaudvar (Gara de Est), drumul înspre insulă fiind semnalizat special în timpul festivalului (metroul roșu până la stația Batthány, iar de acolo trenul suburban, HÉV, până la stația Filatorigát.) Pentru cei care doresc să viziteze și orașul în timpul festivalului dar fără să-și bată capul prea mult cu cumpărarea biletelor pentru transportul public, se merită descărcarea aplicației BudapestGO, prin care se pot cumpăra bilete și abonamente pentru compania de transport public budapestană. Pentru cei care-și doresc și niște mișcare, bicicletele BUBI sunt o alternativă foarte bună. Zonele turistice ale orașului au numeroase stații BUBI, pentru a te înregistra în aplicație, trebuie să plătești o taxă de 500 de forinți. Primele 30 de minute ale fiecărui drum sunt gratuite, apoi fiecare minut costă 20 de forinți. Cu fiecare aplicație se pot închiria un număr maxim de două biciclete. Dacă ai venit, totuși, cu mașina, parcarea în zona Filatorigát este cu plată, 175 de forinți pe oră, între 8 dimineața și 6 seara, în zilele lucrătoare. Plata se poate face cu monede la cel mai apropriat automat, sau online.

    sziget 2

    Unde stau? Cea mai simplă variantă e, ca întotdeauna cea a campării pe insulă. Toate biletele includ și posibilitatea de a campa cu cortul personal într-una din zonele de campare liberă ale insulei. Se merită însă investiția în biletul „moving in”, deoarece cu cât sosești mai devreme în preziua festivalului, cu atât mai mari șanse ai de a găsi un loc liniștit și umbros (se recomandă zonele dinspre Sziget Beach și Sziget Village). Pentru cei care își doresc un upgrade de servicii, există mai multe categorii, care includ diverse beneficii cum ar fi recepție, serviciu de securitate, spații de igienizare sau petreceri speciale. Prețurile, care se plătesc în plus față de biletul de intrare, variază între 7 și 50 de euro pe noapte. Pentru cei care vor să stea în afara insulei, și încă nu au cazare, este timpul să se grăbească. Perioada Szigetului este cea mai aglomerată perioadă a anului în Budapesta, urmând imediat după Marele Premiu de Formula 1 de la Hungaroring și înainte de sărbătoarea națională din 20 august. Pe site-ul festivalului sunt disponibile cazări la două hosteluri universitare (a se citi, cămine), la 480 de euro pentru o cameră de două persoane, și 900 pentru una de patru (prețul e pentru toata durata festivalului).

    sziget 3

    Ce mănânc? Deși lista oficială a prețurilor la băuturi nu a fost publicată, se știe că halba de bere va fi în jur de 1000 de forinți, adică 2.5 euro la cursul actual. Prețul în euro poate părea acceptabil, dar e mai degrabă datorită cursului extraordinar de slab al forintului- înainte de ediția actuală, halba de bere nu a trecut niciodată de 800 de forinți. Prețurile la mâncare nu sunt fixate, dar se estimează că un hamburger „banal” va fi în jur de 2000 de forinți. Pentru cei care campează, ca întotdeauna, se merită drumul la supermarketul din apropiere, nu-i dăm numele, dar lumea îl cunoaște, iar supermarketul se execută întotdeauna cu oferte pe placul publicului de festival. Introducerea alcoolului pe insulă e în continuare interzisă, dar interdicția nu se aplică la mâncare și băuturi răcoritoare.

    sziget 5

    Cu covidul cum rămâne? În momentul actual, Ungaria nu are nicio măsură anti-covid în rigoare, nu se poartă mască și nu se cere certificatul de vaccinare. Deși numărul oficial al cazurilor nu a crescut spectaculos, medicii de familie vorbesc despre un număr mare de îmbolnăviri ale căilor respiratorii, cauzate cel mai probabil de cea mai proaspătă variantă omicron, deci purtarea măștii în spațiile foarte aglomerate nu e o idee rea. Dacă nu te simți bine în timpul festivalului și ești cazat pe insulă, te poți adresa echipei medicale a festivalului. Dacă ești cazat în afara insulei, și ai simptome care ar putea fi de la infecție cu coronavirus, se recomandă să rămâi izolat și să te autotestezi. (Testele pot fi cumpărate în farmacii și drogherii, dar pot fi comandate și pe aplicația Wolt.) Dacă simptomele se agravează și dorești să fii văzut de un medic, poți chema salvarea apelând la 112.

    Foto: Iulia Notaros

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Citesc cu plăcere articolele Iuliei, dar unele greșeli recurente mă fac să ies din stare. Chiar dacă nimănui nu-l suportă pe Dl. Știetot, poate la articolul de azi operați corecturile necesare la: eliminarea reflexivului la „se merită” și adăugarea necesarului al doilea i la verbul a fi din „dorești să fi văzut de un medic”.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Mulțam de observație. Se mai întâmplă și la case mai mari.
        Există o zicere jurnalistică după care nu există articol fără greșeală. Încă aici pe online e bine, fiindcă se poate corecta și ulterior, la observațiile cititorilor, în ”tipărit” așa rămâne…

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru mark

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.