Acum 25 de ani, când am scris primul articol despre protecţia mediului subiectul a părut multora comic. Autorităţile, proaspăt înfiinţate, ori redenumite „democratic”, bâjbâiau între o legislaţie nouă ambiguă şi una neabrogată, veche, de care le era teamă să facă uz, ca să nu fie acuzaţi de „atitudini comuniste”.

De atunci mediul, fie că e vorba despre păduri, fie că e vorba despre resurse naturale şi minerale, fie că e vorba de ape, fie că e vorba de calitatea solului, fie că e vorba de calitatea aerului, s-a degradat în mod organizat şi programat. Adică în ritmul apariţiei legislaţiei în domeniu şi în relaţie directă cu posibilitatea păcălirii acesteia, utilizându-se ca nişte portiţe aurite exact lacunele pierdute intenţionat printre pagini, ori acele excepţii gândite în aşa fel încât legislaţia să fie ca şi inutilă. De pildă, chiar în timpul acestei investigaţii, îmi dădea cineva exemplul prin care s-au defrişat mii de hectare (!!!) de pădure ca să se poată exploata cariere de piatră: ministerul era (şi este!!) foarte „atent şi aspru” întru respectarea legii şi dădea autorizaţii pentru… „defrişări temporare”! Cum bunica diavolului să faci o defrişare temporară? Dar, ăsta e alt subiect, asupra căruia am pus deja o lumină amplificată de curiozitate.

Acest reportaj-anchetă scoate la iveală dezastrul ecologic din judeţul Arad, a cărui anvergură şi-a deschis deja aripile înfricoşătoare.

O furtună aduce un uragan de dezvăluiri

Ca urmare a reportajului pe care l-am scris despre tăierile din Pădurea Ceala, conducerea Direcţiei Silvice a judeţului Arad m-a invitat la o plimbare prin pădure. Prin Pădurea Frumuşeni. Mai fusesem eu invitat de alţii să merg la vânătoare când scriam despre cum se fură fondurile de vânătoare din judeţul Arad. Nu m-am dus, fiindcă ştiam şi din bancurile vânătorilor cum un glonţ se poate tăia, în zbor, fix în două, fiecare jumătate ajungând exact unde vrea trăgătorul.

De data asta am acceptat invitaţia, fiindcă mi-am zis că nu mi se poate întâmpla mai mult decât să mă plesnească vreun arbore cu vreo creangă peste obraz. De fapt, directorul Direcţiei Silvice Arad, Teodor Ţigan, mi-a şi spus că s-a săturat de minciunile din presa prin care a fost terfelit… din interese. Asta m-a convins să accept invitaţia Mă interesau interesele!

În mijlocul Pădurii Frumuşeni mă aşteptau câţiva pădurari,

tehnicieni şi ingineri silvici, printre care şi şeful Ocolului silvic „Iuliu Moldovan”, Lorand Lovas. Le-am zărit zâmbetul care nu reuşea să ascundă părerile cel puţin ironice despre mine atunci când m-au văzut cum am coborât dim maşină în pantaloni scurţi şi încâlţat cu pantofi sport. Unul, mai mucalit, mi-a şi aruncat un avertisment care să mă umple de respect: „aveţi grijă la urzici!”. I-am răspuns că urzicile fac bine la reumatism, ca să îmi ascund părerea proastă despre mine, că nu m-am gândit că urma să intru în pădure după o ploaie. Abia atunci colţul privirii mele de jurnalist a observat că toţi erau îmbrăcaţi cu pantaloni lungi, de pădurar, şi încălţaţi cu cizme de teren, ori cu pantofi care făceau faţă noroiului din pădure.

Mă mai aştepta şi o hartă a Pădurii Frumuşeni, desfăşurată pe capota unui atoturism de teren. Circa 350 de hectare împădurite mi se dezvăluiau desenate în faţă pentru prima oară. Nu mai fusesm în această pădure, deşi e la o distanţă de un zbor de… fazan de Arad.

„Vom merge prima oară în acest sector”, îmi arată pe hartă directorul Teodor Ţigan. „Ca să vedeţi cum se usucă pădurea, din cauza faptului că a scăzut nivelul apei freatice, iar stejarii sunt primii afectaţi. Mai târziu o să vedeţi şi cauza, sau cauzele”, mai continuă Teodor Ţigan.

Maşinile de teren ne-au luat în cârcă spre inima zonei pe care o căutam. Am oprit lângă un foişor de vânătoare, cu lemnul care începea să putrezească. Pentru câteva clipe, mi-am amintit de copilărie şi de bunicul care mă purta prin pădurile unde era paznic de vânătoare.

„Am înţeles că aţi copilărit la pădure”, vine o remarcă spusă de una dintre gazdele mele silvice. N-am apucat să văd cine era fiindcă eram atent la adâncimea ogaşelor pe care trebuia să le ocolesc, să pot urmări traseul la pas al pădurarilor.

Şi, într-adevăr, pe cum intram mai adânc printre arbori, îndreptându-ne spre liziera păduri, se zăreau tot mai des stejarii uscaţi sau cărora li se uscase partea de sus a coroanei.

„Şi aici stejarii şi frasinii au câte 100, 110 ani. Ca şi în majoritatea cazurilor pădurilor din judeţul Arad şi aceasta a fost plantată, adică s-a născut artificial.”, îmi explică unul dintre tehnicienii silvici. „Cei care au început doar să se usuce vor arăta la fel ca şi ceilalţi în doar doi, trei ani”, continuă interlocutorul meu cu ochii la pantofii mei tot mai uzi.

Printre arborii seculari au început să îşi facă apariţia tot mai mulţi salcâmi. Se ştie că ritmurile de creştere şi de înmulţire ale salcâmului sunt mult mai rapide decât ale stejarilor şi frasinilor.

Plecăm spre altă zonă din pădure, aflată în vecinătatea unei balastiere

După ce cobor din maşină, în faţa mea se deschidea un hău pustiu, sau pustiit, de circa 10-12 metri adâncime şi pe fundul căruia licărea un luciu de apă. „Ăsta este, se spune, unul dintre bazinele piscicole.”, mă lămureşte tehnicianul. „De fapt este o balastieră părăsită. Firma a declarat falimentul”.

„Avem experienţe nefericite cu salcâmul care se înmulţeşte mult mai rapid decât alt arboret. Şi atunci vom recurge la tăierea salcâmilor, ca să poată arboretul de frasin să se dezvolte.”, începe dezvăluirea un alt tehnician silvic.

„Problema este că majoritatea declară că îşi fac bazin piscicol, dar niciodată acesta nu se mai realizează, ci doar se exploatează nisipul din balastieră. De fapt, prin aceste exploatări exagerate se afectează apa freatică din zona respectivă. Cel mai vizibil exemplu sunt lacurile de la Ghioroc, în care, la începutul exploatărilor în urmă cu zeci de ani, nivelul apei era foarte aproape de suprafaţa terenului. Acum nivelul apei este mult scăzut, cu circa 10 metri.”

Discuţia are loc chiar pe marginea excavărilor de la o altă balastieră părăsită, în chiar liziera pădurii. Adâncimea balastierei este tot de circa 12 metri. Iar suprafaţa excavată am estimat-o la circa 2 hectare. Cu alte cuvinte de acolo s-au scos şi s-au pus în vânzare nu mai puţin de 200.000 metri cubi de balast. La un preţ de 4 euro pe metru cub, cât costă pe piaţă balastul, ne dă, printr-o înmulţire simplă, circa 800.000 de euro. Iar firma… a dat faliment şi a părăsit balastiera! Poate părea puţin pentru o afacere, dar dacă pui în ecuaţie faptul că exploatarea s-a efectuat în maxim trei ani, după care adăugăm faptul că noi doar am aproximat volumul, fără vreo măsurătoare la care să se adauge şi adâncimea izlazului părăsit.

Urmează tăierea uscăturilor şi replantări de arbori

„Sunt mulţi specialişti cu ghilimele care îşi dau cu părerea, dar în momentul în care partea superioară a coroanei unui stejar începe să se usuce e un semn clar că acel arbore va muri. El funcţionează ca o pompă. Scăzând nivelul apei freatice, din care se alimentează arborele, el îşi pierde puterea de a împinge apa până la înălţimea de 8-10 metri. Mulţi au argumentat că încă vegetează arborii respectivi, dar asta nu mai contează, fiindcă dacă s-a început procesul de uscare în cel mult trei, patru ani, arborele se usucă de tot. Astfel îşi pierde şi valoarea după tăiere. Am înţeles că la nivelul judeţului Arad ar fi în jur de 1000 de hectare de lucii de apă, declarate ca fiind bazine piscicole. Apoi, foarte multe lucrări de îmbunătăţiri funciare din judeţ au dus la schimbări în regimul de apă. Adică, un regim în care anual erau inundaţii, care creau un fel de ciclicitate s-a întrerupt. Acum, dacă sunt inundaţii, apa rămâne dincolo de diguri şi bălteşte în diferite zone, producând mai multe pagube. Arborii, pur şi simplu se asfixiază.

Peste 75% din pădurile care sunt în judeţul Arad au fost artificial create, prin plantări de arboret de stejar şi frasin. La Reforma agrară din 1921, cel de la Direcţia Agricolă a considerat nişte terenuri care erau fond forestier ca fiind agrigole, şi le-a dat ca disponibile pentru expropieri şi pentru a împroprietări pe baza legii din 1921. Atunci, un inginer de la Ocolul Pecica, de care aparţinea şi Chişineu Criş, îi scria ministrului Agriculturii că în această zonă aşa se procedează, în sensul că doi trei ani se exploatează agricol terenurile forestiere, tocmai pentru a crea un pământ cât mai bun pentru viitoarele plantări de arbori. Inginerul respectiv scria că acele împărţiri de terenuri au fost abuzive, fiindcă erau în proprietatea statului, ca fonduri forestiere, care doar erau date în exploatare pe un termen scurt ca utilizare agricolă.”, încheie un alt tehnician prezentarea situaţiei în carese află pădurile din judeţul Arad.

Gazdele mele conchid că vor trebui să marcheze arborii afectaţi de uscare până nu îşi vor pierde definitiv valoarea pentru viitoare prelucrări, devenind doar lemn de foc, urmând tăierea acestora şi replantarea altor stejari sau frasini.

„Noi, cei de faţă, nu vom mai fi pe-aici ca să ne bucurăm de ei, dar ar însemna să nu ne pese ce se întâmplă dacă lăsăm totul aşa cum este.”, a fost concluzia zilei.

Cum poţi să declari falimentul cu zeci de milioane de euro în buzunar?

Pantofii îmi musteau de apă şi noroi, dar tot am reţinut faptul că li se explicase că uscarea arborilor nu se datorează excavărilor de la balastiere, fiindcă nu asta ar fi cauza datorită căreia scade nivelul apei freatice. În viziunea celor care exploatează nisipul de lângă păduri, apa freatică funcţionează după principiul vaselor comunicante, ceea ce înseamnă că, în câţiva ani, apa ar reveni la nivelul la care a fost. Am catalogat explicaţia ca şi interesantă şi am deschis un manual de clasa a şasea, din care învăţasem eu fizica. Acuma n-o să oferim meditaţii la fizică, dar le putem spune specialiştilor în bazine piscicole că Pascal nu aşa a enunţat principiul pe care l-a descoperit. Ba le şi contrazice teoria. Adică zice că în vasele comunicante, nivelul lichidului omogen (în cazul nostru apa) este acelaşi!

Ca nespecialist în silvicultură, piscicultură, exploatări de balastiere, ori în vânzări de balast m-am adresat şi eu cui am putut.

Am aflat destul de repede, şi de la conducerea Agenţiei de Mediu Arad, dar şi la fosta conducere a Regiei Apele Române. Răspunsul a fost cam acelaşi: se ştie de mulţi ani de aceste exploatări balastiere, dar nimeni nu poate face nimic.

De ce nu se poate face nimic?

De exemplu, există un ordin de ministru, de prin 2012, prin care se stipulează că aceste lucrări trebuie încheiate cu alte lucrări pentru refacerea mediului. Cum ar veni, reîmpăduriri, replantări etc. Autorizaţiile de exploatare sunt eliberate doar dacă cel care le solicită se angajează la efectuarea acestor lucrări, ori dacă le plăteşte în avans, urmând ca lucrările de refacere să fie efectuate de către Agenţia de Mediu.

Bun! Numai că acelaşi ordin precizează că suma maximă pe care o poate cere Agenţia de Mediu pentru lucrări de refacere este de 10.000 lei pe… an! Adică, în jur de 2.200 euro. Deîmpărţit la 4 euro, cât e un metru cub, înseamnă 550 metri cubi. Ne-am uitat şi noi pe net, că, noa, nu ne pricepem, şi am aflat că o cupă medie de excavator are o un volum de circa 15 metri cubi. Deci, ca să excaveze 550 de metri cubi ar trebui să sape de 36 de ori! Ce ziceţi? Cam decâte ori excavează pe zi un utilaj într-o balastieră, dacă timpul pentru o singură excavare este de circa 15 secunde?

Cu alte cuvinte, este firesc ca toţi cei care solicită autorizaţii de exploatare să şi plătească această sumă infimă. Se exploatează ani de zile, mai ales dacă ai norocul să se construiască şi o autostradă prin zonă. După câte ştim noi, Aradul este legat de o autostradă cu Timişoara. După încheierea lucrărilor firma solicitantă declară falimentul.

Pe lângă aceasta, alţii sunt şi mai cu tupeu şi plătesc sume de doar 500 de lei! Şi tot nu fac nici o lucrare de refacere a mediului şi tot declară falimentul firmei după încheierea lucrărilor de exploatare la balastieră.

„Eu am spus de acum 10 ani că aceste balastiere vor deveni un pericol pentru mediu, dar nimeni nu m-a luat în seamă. Ba am fost chiar acuzată că aş avea nu ştiu ce interese”, ne-a mărturisit directorul Agenţiei de Mediu Arad.

De curiozitate am mai făcut un calcul. Să presupunem că în judeţul Arad ar exista circa 1000 (o mie) de hectare de suprafaţă declarată ca bazine piscicole. Presupunem, fiindcă nimeni, până acum, dintre autorităţi, nu a contrazis această suprafaţă. Dacă fiecare exploarare de balastieră în acest regim ar avea doar 15 metri adâncime, în medie, ar însemna că în judeţul Arad s-a excavat un volum de… 150.000.000 metri cubi de balast! Pentru conformitate, un hectar are 10.000 de metri patraţi.

În cuvinte, asta înseamnă o sută cincizeci de milioane de metri cubi de balast.

Ia înmulţiţi acum această sumă cu 4 euro pe metru cub!

Iar firmele sunt din ce în ce mai „falimentare” în acest domeniu! Şi Aradul nu are nici un bazin piscicol rezultat din aceste lucrări!

Ah, era să uit: încă nu vorbim despre lucrările fără autorizaţie!

Garda de Mediu nu ştie nimic

Şi totuşi nu îmi venea să cred că nimeni nu poate face nimic. M-am pus la răscrucea de drumuri ale informaţiilor şi aşa am aflat că Garda de Mediu ar fi autoritatea care ar trebui să verifice activitatea acestor firme. Prin urmare, i-am solicitat un scurt interviu comisarului-şef Sorin Brădicean.

– Ştiaţi de faptul că exploatările la balastierele de lângă Pădurea Frumuşeni au cauzat uscarea stejarilor seculari?

– Este pentru prima oară când aud despre problemele pe care le-ar crea exploatările de la balastierele din Arad!

– Cum, n-aţi auzit până acum nimic? Nu ştiaţi nimic?

– Momentan, nu!

– Din câte am înţeles, ar exista în judeţul Arad circa 1000 (o mie) de hectare de exploatări balastiere care sunt declarate ca fiind lucrări pentru bazine piscicole. Ce puteţi să îmi spuneţi?

– Acuma caut să vă şi arat. Într-adevăr sunt multe care sunt declarate ca şi bazine piscicole. Asta declară la Agenţia de Mediu. Că vor face bazine piscicole.

– Atunci autorizaţiile eliberate spun că la sfârşitul excavărilor trebuie efectuate anumite lucrări de amenajare de mediu, pentru refacerea mediului. Însă, majoritatea exploatărilor sunt declarate falimentare. Câte lucrări derefacere a mediului s-au efectuat? Sau, mai bine spus, câte aţi controlat?

– După cum v-am arătat toate balastierele sunt în funcţionare, în exploatare.

– Eu doar lângă Pădurea Frumuşeni am văzut două balastiere abandonate, după ce a fost declarat falimentul, sau insolvenţa.

– Poate să fie doar activitate suspendată. În principiu ştim ale cui sunt balastierele. Îi chemăm la control şi atunci ei ne spun dacă sunt sau nu în exploatare. Sunt care ne spun că lucrările sunt suspendate. Noi solicităm şi ANRM o situaţie a lucrărilor. Sunt ani în care prelucrează ceea ce au excavat deja.

– Şi câte dintre aceste activităţi aţi controlat?

– Toate se controlează. La balastiere nu am avut până acum probleme. Doar la carierele de piatră. La reclamaţii m-am gândit că vă referiţi la balastiera de la Bodrogu’ Vechi.

În loc de concluzii

Dar, care e şmecheria cu aceste bazine piscicole, o să vă întrebaţi? De ce să ceară autorizaţie pentru bazine piscicole ca să facă, de fapt, exploatări de balastieră? Am aflat şi asta, iar informaţia ne-a trimis pe alte drumuri, către alte surse de informaţie. Deci, o să vă spunem şi vouă.

Autorităţilor n-are rost să le spunem fiindcă implicaţiile duc pe nişte culmi cu fotolii prea mari.

Cum se zice la televiziune, rămâneţi cu ochii pe noi, dragi cititori. Fiindcă ei se uită la noi, deja. prin cătare. Cum, care cătare?