marþi, 21 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Șurpriză imensă la Roland Garros! Sinner, eliminat după ce a avut două seturi câștigate și 5-1 în al treilea

    de Lucian Dănilă | 28 mai 2026, 5:47 PM | Sport

    0

    Liderul mondial ATP, Jannik Sinner, a părăsit turneul de la Roland Garros încă din turul al doilea, după o partidă dramatică în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo, scor 6-3, 6-2, 5-7, 1-6, 1-6. Italianul a câștigat primele două seturi și a avut 5-1 în cel de-al treilea, dar problemele fizice l-au afectat foarte tare și a fost învins de argentinian.

    Italianul de 24 de ani părea să controleze autoritar confruntarea disputată pe arena Philippe-Chatrier și se afla la doar câteva game-uri de calificare, conducând cu 5-1 în setul al treilea. Totul s-a schimbat însă rapid, pe fondul temperaturilor ridicate de la Paris și al problemelor fizice tot mai evidente.

    Sinner a început să acuze amețeli și semne clare de epuizare, solicitând intervenția echipei medicale. Vizibil afectat de căldura sufocantă, numărul 1 mondial și-a pierdut ritmul și mobilitatea, iar schimburile lungi au devenit tot mai greu de susținut.

    Momentul de cotitură a venit după ce italianul a ratat șansa de a închide meciul în setul al treilea. Frustrarea și tensiunea au crescut, iar liderul ATP a avut inclusiv un schimb de replici cu arbitrul de scaun.

    De cealaltă parte, Juan Manuel Cerundolo a profitat de căderea adversarului și a produs una dintre cele mai mari surprize ale ediției. Argentinianul, aflat pe locul 56 ATP, a dominat categoric ultimele două seturi și a obținut una dintre cele mai importante victorii ale carierei.

    Eliminarea prematură a lui Sinner deschide complet lupta pentru trofeul de la Paris și ridică semne de întrebare privind starea fizică a italianului înaintea marilor turnee ale verii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.