Suporterii echipei UTA au rupt gardul și la Lugoj! :)





Suporterii Bătrânei Doamne au repetat „episodul Tauț” și au rupt gardul și la Lugoj :). De data aceasta însă în cu totul alte circumstanțe. Fără a nominaliza – pentru a nu aprinde spiritele 🙂 -, de data aceasta faza a fost una chiar hazlie.
S-a întâmplat la ultimul fluier al arbitrului, ceea ce a coincis cu victoria și totodată promovarea echipei arădene în Liga a 3-a. Gardul era unul foarte înalt și era evident că era mai greu de trecut de grupul de suporteri. Astfel, aceștia au profitat de faptul că era șubred și au rupt o bună parte din el intrând în suprafața de joc acolo unde și-au luat favoriții pe brațe.
Cel mai deranjat de acest fapt a părut chiar observatorul jocului, Viorel Lolea, care striga la finalul partidei spre oficialii echipei UTA BD: „trebuie scris în raport!” „Nu trebuie nimic. Să spună oficialii de la Lugoj cât costă, se face un proces verbal și se rezolvă totul”, a liniștit spiritele Decebal Codruț Grădinariu, directorul de proiecte de la AJF Arad.
„Lasă-i domnule să se bucure! Ce dacă l-au rupt? UTA este UTA!”, a exclamat unul dintre stewarzii stadionului. Drăguț… 🙂
Ne amintim că suporterii au rupt gardul și au intrat pe teren și la Tauț, dar atunci nu din aceleași motive ;).
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.