Supercupa României dintre Sepsi OSK și CFR Cluj va fi primul meci care se va juca cu VAR





Sepsi OSK a câștigat, în premieră, Cupa României.
În finala competiției, joi seară, echipa covăsneană a învins FC Voluntari cu 2-1. Marius Ștefănescu a reușit o dublă (’22 și ’38).
La ultima fază a meciului, Andres Mihai Dumitrescu a marcat în proprie poartă.
Sepsi, care va evolua în Conference League grație acestui triumf, va întâlni campioana CFR Cluj în Supercupa României, pe 9 iulie.
Supercupa României care se va juca pe 9 iulie va fi primul meci cu VAR din fotbalul intern
„În ceea ce privește implementarea VAR-ului suntem în grafic. Toate meciurile din Liga 1 din sezonul următor vor beneficia de asistență video pentru arbitraj, iar primul meci din România care va beneficia de asistență video pentru arbitraj va fi Supercupa României care va fi disputată în 9 iulie. Chiar în aceste zile ne aflăm în ultima fază de certificare a întregului sistem VAR. În aceste zile avem un reprezentant FIFA care se află la București pentru certificarea arbitrilor și a operatorilor, iar la finalul lunii vom avea o nouă vizită din partea FIFA pentru certificarea infrastructurii stadioanelor și pentru sisteme”, a spus Răzvan Burleanu.
sursa:europafm.ro
Comentariile portalului
A venit răsplata pentru campania făcută lui dricușor. Asta în caz că mai avea cineva dubii că ambii sunt oamenii serviciilor, deși unii aberau că e " (...)
Descinderi.
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?