„Sunteți eroii noștri!”. Copiii din Arad trimit zeci de mesaje înduioșătoare cadrelor medicale care nu renunță la lupta din linia întâi
În urmă cu puțin timp, pe Facebook a fost înființat un grup public menit să fie „vocea” copiilor din Arad care transmit cuvinte de încurajare și mângâiere cadrelor medicale arădene care nu au plecat când au dat de greu, ci care sunt acolo, în prima linie, pentru a ne ține pe noi ceilalți sănătoși. Într-un timp extrem de scurt, grupul deja conține zeci și zeci de mesaje pe care copiii le trimit, avându-i ca intermediari pe părinți.
„Toți care lucrează în spitale sunt eroii noștri, dar și ei, la rândul lor, sunt părinți cu copii acasă, sunt copiii și nepoții cuiva care îi așteaptă acasă cu sufletul la gură sperând să fie sănătoși.
Situația în spitalele din Arad e destul de gravă și moralul celor din sistemul sanitar este foarte scăzut. Sunt demoralizați, se simt abandonați cu mâinile goale în prima linie.
Am creat acest grup ca să îi motivăm și să încercăm să le recunoaștem efortul lor pentru comunitate.
Așteptăm postări cu desene, cu flori, cu eroi, cu mesaje de susținere, poezii de 3-4 versuri, cu ce vă mai trece prin cap, filmulețe cu copii care spun mesaje de încurajare și altele care ar putea să detensioneze situația acesta și să se simtă apreciați de noi ca și comunitate.
Nu avem nevoie de comentarii răutăcioase despre statul român, partide, persoane de conducere și cât de rău e la noi! Toți avem câte o experiență neplăcută legată de sistemul sanitar din România, dar putem trece peste asta.
Există postări despre donații, NU despre asta e vorba.
Vă rugăm nu adăugați comentarii, doar postați creația/mesajul/filmulețul/desenul copiilor. Fiecare postare necesită aprobarea administratorilor.”, este mesajul de întâmpinare de pe grupul de facebook „Sunteți eroii noștri”.
Iată câteva dintre mesajele deja postate acolo:
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)