vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Sunetul transferului în reverii cosmice, cu Thy Veils și Alira Mun | Foto • Video

    de Tomck@t | 18 noiembrie 2019, 1:04 PM | Cultură | Muzică | Topic special

    3

    La nivel teoretic, știința și religia deopotrivă ne învață că la Început a fost întuneric, un vid incomprehensibil… apoi s-a făcut Lumină. Dar care a fost sunetul acelei resurgențe a absolutului, muzica acelei propagări a existenței însăși? Cu alte cuvinte: – și mai complicate – care ar fi coloana sonoră perfectă a transcenderii particulelor din lumea cuantică în hiperspațiul cosmic? Nu am apucat, deocamdată, să port conversații meloman-intelectuale cu nicio zeitate primordială sau vreun DJ suprem al multiversului, dar la proxima ocazie, la prima mea astfel de întâlnire de gradul 3, cu siguranță am să aduc cu mine un CD THY VEILS.

    Acestea au fost singurele gânduri care au pătruns în străfundul sistemului meu cognitiv la concertul Thy Veils & Alira Mun, vineri seara, în Club Flex. În rest, am rămas blank, gândurile și-au pierdut rostul. Iar în acel moment de serenitate interioară… Holy Mother of God, m-am simțit purtat pe valurile gravitaționale ale spațiului-timp, am fost propulsat într-o călătorie interdimensională printre undele electromagnetice și electrostatice, mi-am auzit parcă rezonanța abisală a celor mai blânde și îndrăgite gânduri uitate în coridoarele subconștientului.

    Tot ce a contat a fost armonia naturală și arhitectura robotizată a vibrațiilor muzicale, respectiv răspândirea culorilor elementare, dansul lor imaginar și haotic, transmisia lor corpusculară în (…da, urmează un cuvânt stupid) suflet.

    IMG 20191116 001308

    De fapt, să spun „concert” ar fi o minimalizare crasă, o expresie subversivă pentru structurarea în cuvinte a acelui spectacol audio-vizual imersiv. În principiu, nu e nimic nou și revoluționar în aceste stimulări de senzații oculare folosite de Thy Veils sau de solista trupei, Alira Mun, sunt banale lumini și lasere la urma urmei, dar această splendidă fuziune a luminii și a muzicii autentice, acest experiment sincretic unic generează sentimente hiperbolice reconfortante. E un somn REM remixat, un exercițiu de transpunere într-o realitate alternativă a stării visării. Ca și cum un wormhole spațial s-ar deschide sub forma unei boxe și ești invitat să asculți sunetul Universului, de dincolo de limitele posibilităților tehnice.

    IMG 20191116 001724 1

    „E ca și cum ai vedea stelele în lumina zilei” – astfel a descris Daniel Dorobanțu, fondatorul trupei, experiența tipică (și atipică, totodată) numită „Thy Veils”, la întrebarea „cum ai carateriza sunetul vostru?”, formulată de echoesanddust.com. „Te poartă în alt spațiu mental. Este o constelație de muzici (…) o călătorie în pas cu timpurile și, uneori, înaintea lor. ”, se mai scrie în prezentarea formației.

    Thy Veils reunește compozitori, instrumentiști, producători, precum și designeri, stiliști, dansatori, coregrafi, scriitori, artiști vizuali sau inovatori tech. La concertul-eveniment din Arad, producătorul muzical Daniel Dorobanțu și solista Alira Mun au fost acompaniați de trompetistul trupei, Petre Ionuțescu.

    Din perspectiva unei caracterizări simple, stilurile muzicale explorate de Thy Veils sunt electronic, ambient, neoclasic şi world-fusion, însă trupa anticipează permanent noile orizonturi ale tehnologiei audio și ale gândirii despre evoluția societății.

    „De peste 20 de ani descoperă, explorează și cartografiază sonor și vizual un întreg univers, respectiv experiența umană înțeleasă prin artă.

    Pionier al muzicii ambientale, Daniel Dorobanțu a fondat Thy Veils ca proiect de studio în 1995. Opt albume de studio și patru albume live mai târziu, consacră prezența românească pe cele mai importante scene artistice internaționale, de la New York la Tbilisi, via Viena și Berlin.

    Între timp, a captat atenţia radiourilor de specialitate, criticilor şi presei străine” – aflăm din biografia trupei.

    „Un pic dark şi persistent, muzica Thy Veils e soundtrack-ul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna pentru visele tale sălbatice” – The Guardian

    „Neoradiant” este numele următorului capitol în odiseea grupului: realizarea unui film SciFi de lung metraj. De fapt, o întreagă galaxie se materializează treptat sub formă de piese noi, videoclipuri, instalații, ilustrații, povestiri și spectacole-concept. Filmările au avut loc până acum în Timișoara, Budapesta, Atena, Viena, Praga, Tbilisi și Berlin.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.