Lui Bogdan Totolici îi plăcea până nu demult presa. Mai cu seamă pe timpul cât a fost managerul Spitalului Județean – din august, 2009, până în noiembrie, 2011… când până și Ioțcu s-o săturat de el și i-o dat papucii (vezi aici)… Deși n-am auzit să fi făcut lucruri bune, ci numai porcării în cei doi ani – în care s-au băgat, prin CJA, cei mai mulți bani din istoria clădirii -, Totolici avea… presă bună. Își făcuse o „prelungire media” a sultanatului fantastic pe care și-l imagina de când a ajuns cu pluta de pe Bega pe Mureș și, prin ziarele cele mai citite și pe site-urile cele mai accesate, dădea (dădea la toată lumea în perioada aia… nu se zgârcea…) interviuri în care obediența și recunoștința față de Marele Sultan se amesteca, precum se amestecă pachetul de cărți de joc în mâinile unui crupier profesionist, cu premeditarea câștigării potului cel mare, cu pusul la punct al colegilor și cu „ciocu` mic!” la pacienți:  „Managerul Spitalului Judeţean Arad colaborează „la superlativ” cu autorităţile locale.” (subtitlu) „Avem de utilizat nişte bani – aproximativ 4,5 miliarde lei vechi – de la Consiliul Judeţean şi de la Ministerul Sănătăţii.”(o, ce veste minunată!) versus „Hotărât să facă ordine!” (titlu!), respectiv „Orice stare conflictuală împietează asupra bunului mers al unui spital.” (mwuaa… câtă ipocrizie! Câtă pioșenie pe Totolici!)… plus aruncarea marii cacialmale: „Suntem în situaţia de a asigura servicii spitaliceşti de bază şi, în caz că pacienţii necesită investigaţii suplimentare pe care nu ni le putem permite, medicamente costisitoare pe care nu le putem plăti, trimitem pacienţii la alte servicii, la foruri metodologice superioare” (vezi acest material de senzație!).
De la cititori… respectiv de la proprii săi colegi… care vedeau foarte bine ce face și înțelegeau mecanismele mai bine poate decât Totolici sau chiar decât Ioțcu, primea feedbackuri gen: „Domn director, Ceausescu a murit acum 20 de ani, nu mai e nevoie de ne inselati cu date fictive. De fapt, ce-i trebuie lui Totolici? Tichie de margaritar… adică să transmită operațiile prin internet la Spitalul din Gyula. Cred ca doctorii de acolo rad de se sparg. Poate le aratai si cum se ia spaga, si cum vin apartinatorii cu medicamentele si cum se face curatenia la dvs.in spital. Sa vada pe internet, ce nici nu-si inchipuiau ca exista! De fapt nici n-am auzit de doctorul asta, decat laudandu-se prin ziare. De unde l-or fi scos? A, da, probabil de pe Internet!”  Pe internet-pe internet… dar a pus mâna pe 2.300.000 de euro pe care i-a folosit… între alte fleacuri… pe propria sa bunăstare (într-un episod următor, vă vom recita averea „respectabilă” pe care timișoreanul expulzat a adunat-o în cincinalul ce a trecut de când l-au debarcat… de pe internet direct în giratoriul de la Intim)…
Da, lui Totolici îi plăcea presa când el era la punctat și ziarele și internetul doar îi centrau la fileu… Dacă dai un search nu foarte avansat pe Google, îl găsești pe Totolici prin toate ujsag-urile maghiare de la granița de vest a României, tăind și împărțind panglici cu Ioțcu într-o veselie pe toate agențiile de știri (vezi foto)… pe astea arădene, nu mai vorbesc!… Toate bagabonțelile și le-a făcut cu sprijinul presei… obedientă (din rațiuni cu care n-avem chef să lungim articolul) atât la el, cât, mai ales, la Ioțcu. Presa locală, în „epoca Totolici”, era un fel de buletin informativ asupra tunurilor pe care are de gând să le dea – ulterior „reportaje” de la inaugurarea tunurilor.

Acum, cu alt fel de tunuri pe el, lui Bogdan Totolici nu-i mai place presa! Nu-i convine că ne băgăm ochiul în fostele sale tunuri, că stăm cu ochii  pe el să nu palmeze, din nou, cărțile, că suntem atenți la butonii săi de la manșetă. Nu-i place că avem surse de lângă budoarul său, că umblăm la monitoarele și la unitățile pline de praf ale calculatoarelor prin care i s-au înregistrat și scanat înșelăciunile, falsurile, licitațiile-fantomă și mârșăviile comise în plan uman…
Așa încât ne amenință și își urlă autismul în compania oricui îl întreabă ceva de Special Arad în general și de subsemnatul în particular: „O SĂ AM EU GRIJĂ DE EI!” – zbiară halatul lui Totolici… cum zbiară și Marele fochi… ăăă… Sultan, la telefon, când aude că cineva din gașca lui, „care credea că e fidel și băiat bun”, colaborează cu noi.
Oare la ce se referă doctorul Totolici când spune, rânjind ca ăla care are chintă spartă-n mână dar mimează royala, că „va avea grijă de noi”?! La Jurământul lui Hipocrat?… La sarcina pe care i-a trasat-o Marele Sultan? La rackeți?… Că o să ne calce cu salvarea?… Că ne va vizita personal acasă, cu bisturiul în mână și cu cagula pe față?… Nu de alta, dar la finalul mesajului, doamna din imediata sa vecinătate ne-a transmis un cald „AVEȚI GRIJĂ”… așa… de ce să avem grijă?… Păi doctorul nu e de aia… ca să aibă grijă de pacienți?… fie ei și virtuali. Întrebăm și noi, inocenți și parșivi totodată.

Notă personală
N-am vrut să vorbim cu el când, pe holurile Tribunalului, își lăfăia aroganța și își memora recitalul din fața instanței unde tocmai… „a avut grijă” de un coleg, înscenându-i un omor din culpă (vom prezenta cazul, integral, pe Special Arad)… n-am avut chef pentru că (știi reclama aia?)… nu credem că era pregătit pentru asta… Dar acuma, după faza asta cu avutul grijii, avem curajul să-l provocăm inclusiv la un poker. Facem noi, din sponsorizări legale sau din banii de flagrant ai DNA, dacă nu, rost de ăia 10.000 de intrare… nicio grijă: n-o să plângă masa, la potul ăsta mediatic uriaș care, iată, se adună.