joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul nu e „în față”… e chiar la ani-lumină față de ei! Stocul de birouri din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov s-a dublat în ultimii cinci ani și va depăși pragul de 1 milion mp în 2019, arată studiul C&W Echinox

    de Special Arad | 13 septembrie 2018, 4:08 PM | Business | Regional

    2

    Complexul Openville Timişoara va avea o clădire de 155 metri înălţime şi 27 de etaje, cea mai înaltă din România (foto: Banatul Azi)

    Stocul de birouri din marile orașe regionale – Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov – s-a dublat în ultimii cinci ani și va continua să crească într-un ritm accelerat, urmând ca în 2019 să fie depășit pragul de 1 milion de metri pătrați, potrivit studiului Office Market Regional Cities, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

    La finalul primului semestru din acest an, stocul de birouri de clasa A și B din cele patru orașe a ajuns la un nivel de 780.000 mp, în creștere cu 12% (echivalentul a 87.000 de metri pătrați) față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare piață regională rămâne Cluj-Napoca, cu un stoc de 282.000 de metri pătrați, în timp ce pe poziția a doua a urcat Timișoara, cu un stoc de 213.000 mp, după ce în ultimele 12 luni au fost livrate spații noi cu o suprafață de aproape 70.000 de metri pătrați. Stocul de birouri moderne din Iași a rămas stabil, la circa 180.000 mp, în timp ce Brașovul a ajuns la un stoc de 103.000 mp.

    Anul 2018 se prefigurează ca fiind cel mai prolific pentru piața de birouri din aceste orașe, livrările totale fiind estimate la circa 122.000 de metri pătrați. Ritmul de dezvoltare este preconizat să accelereze în 2019, când sunt anunțate spre livrare noi proiecte cu o suprafață cumulată de circa 190.000 de metri pătrați, testând astfel pragul de 1 milion de metri pătrați. Spre comparație, tot la finalul anului 2019 estimăm că stocul de birouri din București va atinge nivelul de 3 milioane de metri pătrați.

    „Observăm că piața de birouri din marile centre regionale continuă să se dezvolte, fiind alimentată de energia și competențele celor peste 180.000 de studenți din aceste orașe. Uitându-ne la marile proiecte, tonul a fost dat la Timișoara, de proiectul City Business Center, urmat de proiectele United Business Center din Iași și The Office în Cluj. În ultimul an, Timișoara a revenit în prim plan, prin proiecte precum Openville, ISHO și Vox Technology Park, în timp ce la Brașov proiectul Coresi continuă să se extindă, urmând ca în 2019 să intre în piață și clădirile dezvoltate de AFI Europe. Cu rate ale șomajului cuprinse între 0,9% în Timiș și 3,6% în Iași, cea mai mare provocare a dezvoltatorilor și a ocupanților de birouri se anunță a fi recrutarea și retenția talentelor, astfel că accesibilitatea, proximitatea față de centrele de interes (facultăți, restaurante, zone de entertainment etc.) și dotările tehnice vor face diferența între proiecte”, declară Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

    De altfel, se remarcă faptul că aproximativ un sfert din stocul de birouri existent în aceste orașe este poziționat în imediata vecinătate a centrelor comerciale dominante, astfel că angajații au acces la o gamă largă de opțiuni pentru masa de prânz, dar și la magazine, servicii și activități pentru petrecerea timpului liber după încheierea programului.

    Chiriile pentru spațiile din clădirile de clasă A variază între 11-13 euro/ mp/ lună în Brașov și ajung la 13,5 – 15 euro/ mp/ lună în Cluj, în timp ce taxa cu serviciile variază în intervalul 2 – 3,5 euro/ mp/ lună, în funcție de specificul fiecărei clădiri.

    Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari firme de consultanță imobiliară de pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de birouri al companiei a închiriat în ultimele 18 luni spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 100.000 de metri pătrați în clădiri de birouri din București și din țară.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cluj-Napoca- peste 320 de mii de locuitori
      Timișoara- peste 300 de mii
      Iașiul are aproape 400 de mii
      Brașov – peste 250 de mii

      Aradul avea în 2002 170 de mii(de atunci e în scădere)….cum naiba sa fi in fața acestor orașe?
      …mereu comparăm mere cu pere. Plus că 3 dintre ele sunt centre universitare de când lumea… Realizați când faceți comparațiile astea?

      --2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Arădean

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.