marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Știți din ce sunt făcute jeleurile? De ce să nu mai cumpărați copiilor

    de Andrada Bobiș | 16 noiembrie 2020, 8:10 AM | Sănătate

    4

    Se apropie sărbătorile iar acest lucru îl știm deja doar privind rafturile hipermarket-urilor /supermarket-urilor, pe care sunt aranjate zeci de feluri de dulciuri, bomboane, jeleuri, ambalate cât mai atrăgător. Însă, este bine să cumpărați jeleuri copiilor?

    Zilele acestea chiar am observat cum părinții au început să se aprovizioneze cu figurine de Crăciun, din ciocolată, bomboane, turtă dulce, jeleuri și tot felul de dulciuri. Dulciurile, da… Un subiect extrem de delicat. Spun acest lucru, deoarece cu toții știm că sunt bune, delicioase (și eu recunosc că eram adepta lor). Dar, mulți dintre noi nu realizăm (încă!) cât de periculoase sunt îndeosebi jeleurile, și mai mult de atât, ce anume conțin ele.

    Este adevărat că, uneori, este indicat să consumi puțin și ciocolată. Studiile o spun, nu eu. Dar este indicat să o consumăm cu porția și de preferat ar fi ciocolata neagră.

    Dintre dulciurile care s-au dovedit că sunt extrem de periculoase pentru copii se numără jeleurile. Da, știu că sunt gustoase, aromate, gumate, colorate, dar nesănătoase! Mai ales pentru copii.

    În urma unor studii s-a dovedit că jeleurile sunt un adevărat cocktail chimic pentru copii. S-au găsit mulți aditivi alimentari, folosiți pentru obținerea acestor jeleuri.

    Studiile privind calitatea jeleurilor au dovedit faptul că unul din două produse sunt colorate cu un roșu obținut dintr-o specie de gândaci. Așadar, dragi părinți, experții APC (Asociației Pro Consumatori) trag un mare semnal de alarmă! Zahărul adăugat în jeleuri, precum și aditivii alimentari găsiți în număr mare sunt un pericol pentru sănătatea copiilor.

    Tocmai din acest motiv, problema tot mai des întâlnită în rândul copiilor este obezitatea. Conținutul ridicat de zahăr din astfel de produse, duc la acumularea rapidă a kilogramelor în plus.

    CE SUNT JELEURILE ?

    Nimic altceva decât amestecuri de pectine (E440) sau gelatine (E 441) apă, uleiuri și zahăr în exces, sub diferite forme. Într-un cuvănt spus : bombe chimice/calorice.

    Nu asta vrem pentru copiii noștri. Conținutul ridicat de zahăr în alimentația unui copil, în primii ani de viață, duce la probleme grave de sănătate. Copiii pot face și ei diabet zaharat de tip 2, hipertensiune, obezitate și lista poate continua.

    Mulți părinți nu știu cum trebuie să gestioneze situația, iar experții APC le recomandă să citească mereu cu atenție etichetele de pe produse pentru a vedea ce anume conțin și ce valori energetice au.

    Ce faceți când treceți pe lângă raionul cu dulciuri? Simplu. Treceți mai departe și gândiți-vă cât de periculoase sunt pentru copiii voștri !

    Tu îi dai copilului tău jeleuri ?

    Sursa foto: bonbonshop.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Felicitari draga „Cititoare” ! Putine sunt mamele care au puterea (e greu sa le rezisti copiilor daca-ti cer bomboane) sa nu le dea copiilor dulciuri.
        Multumesc tare mult pentru apreciere 🙂 !
        Incercam zilnic sa venim cu articole utile pentru parinti, care sa le fie de ajutor 🙂 . Sunt convinsa ca multi parinti nu stiu, dragii de ei, ca jeleurile sunt un real pericol pentru sanatate. Sper sa incerce sa le dea copilasilor cat mai putine si mai rar.
        Nici eu nu stiam…pana de curand !

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Andrada Bobiș

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.