sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Știi cum a murit Abel? Vă tai gâtul ca la porumbei!” A venit cu toporul în mână la vecină la poartă și a început să amenințe. Reacția Poliției din Arad se lasă așteptată

    de Lucian Dănilă | 22 septembrie 2021, 3:07 PM | Dezvăluiri | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    De ce să ne mai mirăm că au trecut mai bine de trei luni de la atentatul cu bombă din cartierul Aurel Vlaicu și nu am aflat niciun răspuns. Poliția din Arad nu pare a fi în stare sau nu știm dacă este măcar preocupată de cazuri mult mai simple în care, încă, nu există victime. Spunem „încă” pentru că situația pare să degenereze tot mai mult pe strada Mărului, nu în partea rău famată a străzii, acolo unde fostul sectorist din cartierul Alfa. Scriam într-un articol apărut zilele trecute că fostul sectorist din Alfa, Ioan Costea, pare a-și fi instaurat propriile reguli, propria lege… (click aici)

    Lucrurile au degenerat și mai mult în zilele care au urmat după apariția acelui articol… Acum nu el este eroul principal, ci prietenul său de distracție, care l-a vizitat zilele trecute.

    Ioan Costea s-a întors la terenul pe care-l avea concesionat pe Mărului, concesiune care, din informațiile noastre, a expirat, și a petrecut alături de un prieten. După mai multe discuții purtate de Costea și prietenul său, acesta, prietenul, a luat un topor în mână și l-a căutat acasă pe noul vecin al lui Costea. Nu era…

    Apoi s-a îndreptat spre vecina cu care Costea are un conflict vechi de mai bine de un deceniu. Femeia i-a și făcut plângeri la IPJ Arad, dar, normal, fără vreun rezultat. „I-a făcut mai multe plângeri, dar acum îi este frică. Costea este un fost sectorist, are multe relații în poliție după ce chiar el a fost polițist vreo 40 de ani. Apoi nici nu s-a mai obosit să-i facă vreo plângere deși în urmă cu patru-cinci ani cineva i-a și incendiat proprietatea… Acum nu s-a dus el direct. S-a dus prietenul său să o viziteze pe femeie”, spune un cunoscut al acesteia.

    Ajuns la poarta vecinei cu toporul în mână, prietenul lui Ioan Costea a început să o amenințe: „Îl vezi? Vă tai gâtul ca la porumbei. Și să-i spui și la ălalalt, că-i valabil și pentru el. Știi cum a murit Abel? Poate așa o să pățească și el…”

    Costea și vecina nu își vorbesc de o bună bucată de vreme, asta după ce Costea ar fi încercat să îi ia proprietatea acesteia, dar vecina nu a vrut sub niciun chip să o renunțe la ea. Aflat în fața porții, în timp ce o amenința, femeia a reușit să-i facă câteva fotografii prietenului lui Ioan Costea în timp ce purta amenințător toporul în brațul stâng.

    Conflictele de pe Mărului par să degenereze. Prietenul fostului sectorist Costea are și el o proprietate în zonă. De data aceasta a recurs doar la amenințări, amenințări făcute cu un topor în mână. Data viitoare va fi la fel? Este clar că acest conflict nu se va încheia aici, nu fără intervenția organelor abilitate. Aceste conflicte au legătură strânsă și cu cele în care este implicat direct fostul sectorist Ioan Costea și datează de o bună perioadă.

    Oare trebuie să avem parte de o nouă crimă pentru ca Poliția din Arad să găsească rapid o rezolvare a acestui caz?

    costea 1 1 costea 3 1

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tind să cred că Costea Ioan a incercat sa-mi fure propietatea prin pile și cunostiințe pentru că in urmă cu vreo doua luni mi-a arătat o mapă cu plin de CF-uri și de hărți ale propietăților cadastrale printre care și al meu ,l-am intrebat cum de este in posesia lui și el azis că numa așa le-a primit prin pile,dar ma gândesc că pilele stiau că comite o ilegalitate,mă mir că numa așa de gratis sau pentru că fiul lui e consilier municipal? Nu stiu ,dar cert este că mi se pare plauzibil faptul că a incercat să-mi sufle propietatea profitând de faptul că acum un an si jumătate mi-a dat foc la casă și probabil a crezut că nu mai am actele sau că nu pot fi refăcute in baza PV ISU. Nu mi -a venit să cred atunci că ar fi capabil de așa ceva,dar uite că se mai inșeală omul.

      +18 voturi
      +1
      -1
    2. Așa arată un criminal,un viitor pușcăriaș !!!🤣🤣🤣🤣asta in mai puțin de două săptămâni de când a devenit unealta de răzbunare pe ” vecina” cea rea care nu a verut să sea lieze cu el și cu Costea fostul polițiist,sectorist in ultimii 10-12 anii din Bujac,Fortuna și Ceala dar și tatăl unui consilier local din USR PLUS,a rămas fără permisul de șofer,și fără locul de muncă unde era șofer la pshiatrie de pe Eugene Potier,Ura Ioane Costea l-ai aranjat…pe Nebunul cum il numești tu și in plus a primit ” cadou ” o amendă de 1000 lei !!! Bravo Costea ,🙄🤨😏🤔 ești la inălțime,știi să distrugi viețile oamenilor deși nu ai numai 10 clase,dacă Doamne ferește ,aveai terminată și vreo Academie Crimă !!!!🤔😏🙄🤨😯😯😯😯😯

      +10 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Mia Maria

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.