vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ștefan Iordănescu a renunțat la funcția de director interimar al hubului „mARTA” înainte să semneze contractul

    de Raluca Medeleanu | 15 septembrie 2022, 7:37 PM | Administraţie | Topic special

    5

    sursa foto: fanatik.ro

    Hubul Cultural „mARTA” a fost înființat în luna mai a acestui an, iar în urma unei hotărâri votată de consilieri în ședința CLM din 29 iunie, regizorul și consilierul artistic Ștefan Iordănescu urma să fie numit director interimar al noii instituții culturale. Doar că acesta nu a mai semnat niciun contract, iar acum a hotărât să renunțe complet la idee.

    Proiectul fiind sub coordonarea viceprimarului Ilie Cheșa, l-am contactat în primă fază pe dumnealui pentru a afla ce anume a provocat această schimbare, însă nu a fost în măsură să ne ofere detalii, fiind în concediu. Ne-a răspuns doar că într-adevăr a auzit despre această decizie și că i-a cerut Lilioarei Stepănescu, secretarul Municipiului Arad, care este cea care se ocupă direct de Hub, să îi solicite domnului Iordănescu să redacteze o notificare scrisă prin care să prezinte situația Primăriei Arad, până luni.

    Contactat de Special Arad, Ștefan Iordănescu a spus că s-a retras pentru că a realizat că nu are totuși timp suficient pentru a fi implicat 100% în proiect și e de părere că „mișcarea” cea mai înțeleaptă e să se organizeze direct un concurs de ocupare a funcției de director.

    „Mi-am dat demisia din funcție, dar de fapt nici măcar nu am fost… Noi nu am terminat procedurile de angajare, așa că la un moment dat m-am retras, pentru că nu mai era eficient ce se întâmpla, adică pentru mine, nu proiectul, că proiectul este foarte bun. Nu ne-am mai întâlnit, iar eu am alte proiecte acum. Eu am spus inițial atunci, fiindcă era o situație mai complicată, că îi ajut pe o perioadă determinată, însă lucrurile nu s-au desfășurat așa cum am estimat eu și nici ei, dar am rămas să îi ajut. Eu sunt consilier artistic la Arad, la teatru, și a rămas că îi ajut în continuare. De consiliat pot să consiliez, nu îmi e greu, doar că nu puteam (să rămân interimar, n.red.), era prea complicat, nu le-am estimat de la început bine. E o chestiune de timp și de eficiență de funcționare, trebuie totuși un om din acel loc, care să fie de acolo, mai ales în perioada asta de doi, trei ani, cât va dura practic reabiltiarea clădirii. Trebuie să fie cineva din Arad, care să stea acolo 24 de ore din 24. Eu nu sunt din Arad, eu sunt din Timișoara și vin doar când am treabă la Arad și îmi era foarte complicat”, ne-a explicat Iordănescu.

    Următorul pas acum ar fi organizarea unei noi ședințe de consiliu pentru numirea altcuiva în locul lui ca interimar. Totuși, Ștefan Iordănescu este de părere că cel mai eficient ar fi să se organizeze un concurs, deoarece interimatul nu e practic, chiar dacă se tot practică în România: „Vă spun din domeniul meu, toate teatrele care au directori interimari merg prost. Așa și la instituția asta, ar trebui să fie un concurs în care să fie ales cel mai bun dintre candidații care se prezintă la concurs”.

    În perioada în care a purtat discuții atât cu viceprimarul Cheșa, cât și cu primarul Bibarț, ne-a spus că a oferit consiliere atât din punct de vedere administrativ, cât și artistic pentru viitorul Hubului. Printre altele, Iordănescu le-a cerut să organizeze un concurs internațional de arhitectură pentru reabilitarea fostei fabrici MARTA, cu ajutorul Ordinului Arhitecțulor din România, pentru a putea fi o lucrare de amploare la care să participe oameni de calitate, fiind de părere că implicarea OAR-ului ar garanta calitatea mai mult decât simpla implicare doar a Primăriei. Ștefan Iordănescu a spus că ar fi primit feedback pozitiv la această idee.

    O altă propunere oferită de Ștefan Iordănescu a fost ca atâta timp cât clădirea se află în proces de reabilitare, să nu existe o structură cu o schemă de personal complet, pentru că foarte multe din problemele tehnice și administrative ale centrului acesta de proiecte culturale ar putea fi ținute și de personalul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pentru o perioadă, nefiind un lucru complicat pentru ei. Cu toate acestea, până la finalizarea sediului de pe Calea Aurel Vlaicu, la ora actuală, hubul mARTA funcționează la Filarmonică, însă Iordănescu este de părere că este o greșeală, „pentru că filarmonica are un complet alt obiect de activitate. În teatru există tehnică, oameni de la tehnic, sunt săli de repetiție, sunt spații pentru evenimente, sunt multe spații. Cu ocazia asta ar putea să reabiliteze și partea de parter a teatrului care este lăsată oarecum în paragină și să apară rapid în el niște spații expoziționale… și atunci lucrurile ar fi mers ușor până când se reabilitează clădirea aceea, în doi-trei ani”.

    Ștefan Iordănescu ne-a declarat că le-a indicat și de unde se pot obține și fonduri, existând șanse mari să se obțină fonduri norvegiene, sunt investiții eligibile pe acest fel de fonduri. „Știu colegi de-ai mei care au aplicat și au luat și 2 milioane jumătate de euro, de exemplu Teatrul Grivița 53 de la București. Mai există timp pentru a aplica, pentru a nu suporta statul sau autoritățile locale toată suma, pentru că părerea mea e că nu o au”, a spus Ștefan Iordănescu, subliniind în final încă o dată că decizia lui de a renunța să ocupe funcția de director interimar la „mARTA” are de a face strict cu programul său prea încărcat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un răspuns de așteptat de la o personalitate responsabilă! Să sperăm că ne va ajuta la reabilitarea Teatrului Hirschl! Nu am avut când să fi scris aceste lucruri până ce Dl. Iordănescu nu a renunțat la diversiunea primăriei cu mArta!
      Dacă nu vreți să mă mai publicați, nu aveți decât! Salutări celor ce se opun revigorării Aradului!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Gheorghe Schwartz

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.