sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Stadiu avansat pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1. Lucrările sunt finalizate în proporție de 56%

    de Special Arad | 22 martie 2026, 11:31 AM | Regional | Topic special

    0

    (foto: DRDP Timișoara/Facebook)

    Secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii Lugoj–Deva (A1), cu o lungime de 9,13 km, a ajuns la un stadiu fizic de 56%, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

    Constructorii, o asociere româno-bosniacă formată din UMB Spedition și EuroAsfalt, sunt mobilizați cu 330 de muncitori și 85 de utilaje. Contractul, în valoare de 1,82 miliarde lei fără TVA, este finanțat prin PNRR și trebuie finalizat în acest an.

    Tunelul 1: Excavațiile și lucrările de torcretare au fost finalizate în ambele galerii: Calea 2 – 415 m, Calea 1 – 367,5 m. Fundațiile boltei întoarse au fost finalizate, iar hidroizolația a fost montată pe 340 m în Calea 2 și pe 324 m în Calea 1. În prezent, galeria de pe sensul Nădlac–Sibiu (Calea 2) este traversabilă cu mașina.

    Tunelul 2: La galeria Calea 2 (1985 m) s-au excavat 930 m, iar la galeria Calea 1 (1825 m) s-au excavat 1.144 m. Constructorii vor deschide un nou acces în Calea 1 și vor lucra din 8 puncte simultan pentru a accelera ritmul excavațiilor. În paralel, a fost finalizată platforma pentru fabrica de grinzi, care vor fi utilizate la poduri și viaducte.

    Odată finalizată secțiunea Margina–Holdea, traficul pe autostrada A1 va fi neîntrerupt între Boița și Nădlac, pe o distanță de peste 360 km.

    Citește și: Numărul vehiculelor furate descoperite la frontieră s-a dublat în 2026. 44 de cazuri în doar două luni

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.