Spitalul Județean și clinicile private, singurele opțiuni pentru testul Covid la cerere, la Arad. DSP testează de acum doar pentru programul național





Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a luat hotărârea să oprească testarea contra cost, la cerere, pentru depistarea Sars-Cov-2, continuând că facă doar acele teste gratuite, din cadrul programului național de testare.
Momentan nu am reușit să luăm legătura cu directorul DSP, Horea Timiș, pentru a afla mai multe detalii despre această decizie, însă directorul medical Mircea Onel, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, ne-a declarat că Spitalul a convenit să efectueze testele și pentru persoanele care se aflau deja programate pe lista de testare contra cost la DSP. Acesta ne-a specificat că programarea rămâne neschimbată pentru persoanele în cauză.
„DSP ne-a rugat să le preluăm, iar noi am hotărât să ne mobilizăm. Le-am păstrat aceeași dată pentru care era făcută programarea. Sunt mai mulți pe această listă, unii au nevoie de test pentru concediu, alții pentru întoarcerea la muncă. Vor fi în jur de 20 de persoane testate pe zi, preluate de la DSP, pe lângă cele pe care le testăm noi, de regulă, care sunt în jur de 30, 40 pe zi”, ne-a declarat dr. Mircea Onel.
Testarea de coronavirus se efectuează în Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean, iar prețul unui test la cerere este de 215 lei. De asemenea, în Arad există și mai multe clinici private care fac la rândul lor acest test, prețul fiind diferit, în funcție de fiecare clinică în parte.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)