Soț și soție găsiți morți, înjunghiați în gât, în propria gospodărie
O femeie și un bărbat, soț și soție, au fost găsiți decedați, înjunghiați, în propria gospodărie din localitatea Cebza, județul Timiș. Cadavrele celor doi au fost găsite duminică de fiul celor doi.
Până în acest moment, anchetatorii nu au stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a survenit decesul soților.
„În data de 27 iulie, în jurul orelor 14:40, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 de către o persoană sex masculin, cu privire la faptul că într-un imobil situat în localitatea Cebza, județul Timiș, au fost găsite decedate două persoane, respectiv o persoană de sex feminin, care prezenta în zona gâtului două plăgi înjunghiate și o persoană de sex masculin, care prezenta în zona gâtului o plagă înjunghiată. Precizăm că persoana care a sesizat organele de poliție este fiul victimelor.
Organele de poliție, împreună cu procurorul de caz, s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de omor calificat.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus efectuarea unei cercetări a locului faptei, cât și a unei autopsii cu privire la cadavrele celor două victime. Până la acest moment nu a fost întocmit raportul de necropsie pentru a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc decesul.
Organele de poliție din cadrul IPJ Timiș – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș continuă cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorului/autorilor comiterii faptei”, a transmis Compartimentul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Citește și: Două mașini implicate într-un accident rutier între Pecica și Semlac. O persoană a rămas încarcerată
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)