Șoferița recalcitrantă, reținută pentru 24 de ore. Femeia avea o alcoolemie de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat





IPJ Arad a anunțat că șoferița implicată în accidentul rutier produs marți după masa pe Calea Timișorii a fost reținută pentru 24 de ore. De asemenea, în urma testării femeii, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 36 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani. În urma impactului au fost răniți o femeie de 28 de ani, pasageră în primul autoturism, și 2 copii minori, pasageri în cel de-al doilea.
Testarea cu aparatele din dotare a indicat o îmbibație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul femeii”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Potrivit acestora „după sosirea la fața locului a echipajului de poliție, conducătoarea auto a avut un comportament recalcitrant și agresiv, fiind necesară încătușarea acesteia. O persoană care se afla la fața locului, identificat ulterior, în persoana unui bărbat de 37 de ani, a încercat să împiedice exercitarea atribuțiilor de serviciu a polițiștilor, fiind încătușat ulterior, de o altă patrulă sosită la fața locului. O altă femeie, de 36 de ani, din Arad, ar fi încercat să împiedice încătușarea bărbatului.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale. În baza probatoriului administrat, conducătoarea auto a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri dacă se impun”.
Comentariile portalului
A venit răsplata pentru campania făcută lui dricușor. Asta în caz că mai avea cineva dubii că ambii sunt oamenii serviciilor, deși unii aberau că e " (...)
Descinderi.
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?