Șofer în vârstă de 38 de ani, mort după un accident petrecut azi noapte în apropiere de Salonta
Un bărbat de 38 de ani din comuna Tinca, județul Bihor, și-a pierdut viața în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un cap de pod, pe drumul județean 792A, în localitatea Olcea, scrie ebihoreanul.ro.
Accidentul a fost semnalat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 23:30, potrivit unei informări transmise de către ofițerul de presă al Poliției Bihor, agent-șef Alin Laza.
Primele verificări realizate de polițiștii Biroului Rutier Salonta arată că șoferul se deplasa pe direcția Olcea – Belfir când, din cauze încă necunoscute, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a pătruns pe sensul opus și s-a izbit de un cap de pod aflat pe partea stângă a drumului.
„În urma accidentului rutier, bărbatul de 38 de ani, care conducea autoturismul, a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, au condus la decesul acestuia, la fața locului”, se arată în comunicatul Poliției Bihor.
Cercetările privind circumstanțele producerii tragediei sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)