Șoferul unui camion a făcut infarct în timp ce aștepta în coloană, pe autostradă, să ajungă la controlul de frontieră de la Nădlac II





Conducătorul unui camion a suferit un infarct – potrivit informațiilor noastre – joi după masa, în timp ce aștepta în coloană, pe autostradă, să ajungă la controlul de frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Bărbatul, un cetățean turc în vârstă de 43 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență. La fața locului a sosit elicopterul SMURD. Cadrele medicale au încercat să-l readucă la viață pe bărbat, însă acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.
„În după-amiaza zilei de 4 mai, în jurul orei 16:50, polițiștii au fost sesizați despre faptul că șoferul unui camion care aștepta în coloana formată pe A1, la controlul de frontieră, este în stare de inconștiență. La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, fără a fi afectat traficul. După efectuarea manevrelor de resuscitare, echipajul medical de la fața locului a constatat decesul bărbatului de 43 de ani, cetățean turc. Cadavrul a fost transportat la SJML, pentru efectuarea autopsiei. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)