Șoc în fotbalul european: a murit Sala? S-a transferat pe 17 milioane în Premier League, dar avionul care îl transporta la Cardiff nu a mai ajuns la destinație





Avionul privat în care se afla fotbalistul Emiliano Sala a fost dat dispărut, luni seară, după ce s-a pierdut contactul cu controlorii de trafic în jurul orei 21.00. Argentinianul tocmai semnase cu Cardiff City, după ce galezii au oferit 17 milioane de euro în schimbul său.
Există informaţii că argentinianul Emiliano Sala era în avionul dat dispărut în zona Alderney, din Insulele Canalului, situate în Canalul Mânecii, între Franţa şi Anglia, potrivit France-Presse, care citează surse din cadrul poliţiei, scrie telekomsport.ro.
Avionul, care a plecat la ora 20:00 (ora locală) din Nantes nu a mai ajuns la destinaţie, în Cardiff. Pentru căutarea avionului au fost mobilizate două elicoptere şi mai multe vase, în zona Guernesey-Alderney. În avionul privat, pe lângă pilot şi Sala se mai afla încă o persoană. Poliţia din Guernesey a anunţat că deocamdată nu s-a găsit nimic de către echipele de căutare.
Argentinianul de 28 de ani semnase cu Cardiff pentru 17 milioane de euro şi fusese la Nantes pentru a-şi lua rămas bun de la coechipierii săi.
Acesta a publicat un mesaj de rămas bun pe reţelele de socializare, alături de o imagine cu foştii colegi de la Nantes, printre care se numără şi românul Ciprian Tătăruşanu, scrie telekomsport.ro.
În vârstă de 28 de ani Emiliano Sala joacă pe postul de atacant şi şi-a petrecut întreaga carieră în Franţa, unde a jucat pentru Bordeaux, Orleans, Niort, Caen şi Nantes. Ajuns în 2015 în tricoul „canarilor”, Sala a strâns 95 de meciuri şi a marcat 42 de goluri.
Înainte de transferul său la Cardiff, au existat mai multe informații care se referă la interesul celor de la Nantes pentru atacantul arădean George Țucudean de la CFR Cluj.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)