joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Soarele a început să mângâie chipurile chinuite ale pacienților Spitalului de Psihiatrie de la Mocrea

    de Raluca Medeleanu | 21 iunie 2018, 2:08 PM | Reportaj | Topic special

    3

    Deși mulți dintre noi am auzit despre el doar din expresii de genul „băăă, locul tău e acolo!”, Spitalul de Psihiatrie de la Mocrea e un loc pe cât se poate de real, iar în rândurile următoare veți descoperi că imaginea adevărată a acestui loc diferă foarte mult de cea care poate că sălășluiește în imaginația noastră.

    Cândva, Mocrea era într-adevăr un spital care poate aducea mai mult a lagăr de exterminare a unei categorii de oameni pe care societatea prefera să o ignore complet, să se prefacă mai degrabă că nu există. Pentru ani buni, bolnavii psihic erau efectiv aruncați acolo, în paturi cu saltele pătate, găurite, pe paturi din fier ruginit, așezate pe podele îmbâcsite în urină, între pereți cu tencuiala căzută și cu mucegai, spălați în băi mai mult decât insalubre și hrăniți cu mâncare ce ar înscârboșa poate și porcii. Sună groaznic? Asta a fost pentru mulți ani crunta realitate, iar Mocrea era doar unul dintre exemplele de acest fel din țară. Am ajuns vestiți și prin presa străină.

    Dar, spre marea noastră ușurare, vremurile acelea par doar fragmente scoase dintr-un coșmar îndepărtat. Din fericire, imaginile cu temnițele pentru demenți au dispărut, iar în locul lor soarele a început să mângâie chipurile chinuite ale celor care și-au transformat spitalul de la Mocrea în cămin. Căci asta e pentru ei, nu un spital, ci „acasă”. Un loc călduros unde oamenii năpăstiți de soartă au un refugiu, o alinare față de lumea înconjurătoare sau poate chiar față de demonii din propriile minți. Asta e, pe scurt, ceea ce am găsit în vizita făcută miercuri, 20 iunie. Un personal dedicat, mărinimos, care a devenit practic o familie surogat pentru niște oameni care, mulți dintre ei, au fost uitați complet de propriile lor familii.

    „Majoritatea bolilor nu se tratează, ci doar se ameliorează. Nu am văzut vindecare totală în psihiatrie

    În total, la ora actuală, există un personal de 90 de oameni care îngrijește un număr de 145 de internați. Spitalul este plin ochi. Așa este mereu. Oamenii care ocupă camerele spitalului sunt împărțiți în funcție de probleme și de sex. Impunătoarea clădire monument istoric (reabilitată în 2014) găzduiește bărbații și într-o anumită parte sunt pacienții care trebuie ținuți închiși. Cealaltă clădire mai nouă (construită în 2013), în care se află și adminitrația, găzduiește doar femei. Pacienții, în general, sunt suferinzi de retard mental, schizofrenie paranoidă, schizofrenie de grefă, tulburări depresive, anxietate sau demență. „Niciunul nu este internat împotriva propriei voințe. Pe de o parte vin singuri și spun că simt că au o problemă, sau, pe de altă parte, vin familiile cu ei și spun: am observat că în ultima vreme pacientul este mai agitat… De exemplu, am internat chiar dimineață un pacient care a fost adus de familie”, ne-a spus directorul medical, Camelia Milea.

    spital de psihiatrie mocrea

    Am fost curioși să aflăm dacă există cazuri de pacienți care ajung să se trateze și să plece acasă. Am aflat că există un anumit „rulaj” al cazurilor, dar de multe ori se întâmplă ca, după câteva zile, simptomele să reapară, iar pacienții să revină la spital.

    „De regulă, sunt pacienți care stau mai mult timp. Perioada minimă de spitalizare este de 58 de zile. Sunt pacienți care vor să plece mai repede acasă și dacă starea lor ne permite, îi putem lăsa acasă, dar sunt și pacienți care stau mult mai mult. Dar sunt mulți care ajung să revină. Asta se întâmplă și pentru că ajunși acasă își urmează tratamentul doar pe o perioadă scurtă, sau nu îl mai urmează deloc. Din păcate, majoritatea bolilor de care suferă nu se tratează, ci doar se ameliorează. Eu nu am văzut vindecare totală în psihiatrie. Pe de altă parte, există pacienți care rămân cu anii la Mocrea pentru că, din păcate, psihiatria comunitară nu prea funcționează în România. Nu avem centre unde să-i trimitem pe pacienți. Dacă rămân fără familie sau dacă familia se dezice față de ei, rămân ai noștri”, ne-a spus Camelia Milea.

    Aceasta ne-a povestit că a externat de curând o pacientă care era internată din 2002. Avea un retard și provenea dintr-un orfelinat. Atunci când s-au desființat orfelinatele, ajunsă la vârsta de 18 ani, a fost internată la spitalul de la Mocrea. Am aflat că nu e un caz singular. Atunci când s-au desființat școlile speciale de la Petriș, sau de la Ineu, au fost aduși mai mulți tineri aici. Ne-au spus că și acum, de multe ori, după ce ajung la majorat, tinerii proveniți din casele „de tip familial” ajung la psihiatrie, căci foarte puțini pot să se integreze în societate. Mai există unele asociații care au programe prin care încearcă să le ofere sprijin, însă, din păcate, sunt foarte puține cazuri de acest fel. În general, nimeni nu le întinde o mână de ajutor, sunt lăsați să se descurce singuri, iar astfel fie ajung delicvenți, fie clachează, ajungând cu tulburări psihice.

    În străinătate, încearcă să-i încadreze în societate, noi îi izolăm

    administrație spital psihiatrie mocrea

    Stând de vorbă cu șeful serviciului administrativ, Augustin Buda, cu managerul Monica Pele și cu directorul medical, Camelia Milea, am întețes că totuși, față de – să zicem – zece ani în urmă, psihiatria în România e pe un drum bun, în ascensiune, căci s-au îmbunătățit condițiile în spitale, s-a îmbogățit medicația, numărul personalului angajat (deși încă este sub numărul cerut de norme), calitatea mâncării. Dar, cu toate acestea, mai e mult până departe. Domnul Buda ne-a subliniat că spitalul e mereu plin și că ar trebui să se înființeze mai multe case de tip familial unde pacienții să aibă o alternativă, așa cum e în străinătate. Însă există alte priorități în sistemul medical. Cine e curios de „niște nebuni”?

    Camelia Milea a fost într-o vizită de serviciu în Anglia unde a fost extrem de impresionată de programele de recuperare pentru pacienții cu tulburări psihice. Ne-a spus că acolo nu se pune atât de mult accent pe ideea de spital psihiatric, cât pe integrarea pacienților în medii cât mai plăcute. „Au case de tip familial unde pacienții sunt supravegheați pe timpul zilei, asistați la cumpărături, sau dacă își găsesc un loc de muncă… Mă rog, în România nu o să-și găsească pacientul psihic niciodată un loc de muncă. Și dacă face o depresie, de multe ori e dat afară. Acolo, am văzut angajați chiar și pacienți cu Sindrom Down. La noi nu prea există din păcate integrare socioprofesională pentru o boală psihică”, ne-a spus aceasta.

    Dar, după cum spuneam, lucrurile sunt mult mai „roz” decât în trecut, la noi în țară. Spitalul de la Mocrea, de exemplu, este al Consiliului Județean, iar sumele de bani necesare pentru pacienți sunt acoperite, în fiecare lună, de Casa de Asigurări de Sănătate. Doar pacienții care au asigurare medicală sunt primiți spre internare, astfel că ei nu mai trebuie ulterior să mai achite absolut niciun ban. Totul este gratuit. Pensia le rămâne lor sau familiei.

    În limita posibilităților, personalul spitalului și voluntarii care mai vin în vizită, încearcă să le facă viața mai frumoasă. Le fac serbări de Sărbători, le-au fost prezentate piese de teatru, au fost duși în excursii, iar psihologul Rodica Szocs ne-a povestit despre metodele terapeutice prin care încearcă să le aducă alinare.

    Terapie prin grădinărit, artă și comunicarea afectivă | „Fiecare pacient este special în felul lui. Nu pot să aleg unul anume”

    gradina terapeutica mocrea

    Când i-am rugat să ne dea un exemplu de caz care i-a impresionat cel mai mult, nici unul dintre cei patru angajați de la Mocrea cu care am vorbit nu au putut să ne ofere vreunul, întrucât au spus că sunt atât de mulți pacienți care au povești tragice, încât ar fi nedrept să-i diferențieze. Când totuși am insistat să ne ofere câteva exemple, au dorit să specifice că au foarte mulți pacienți intelectuali. „Avem o economistă, de exemplu. O doamnă care a fost contabil șef la UVA, pe vremea când era Fabrica de Vagoane și atunci când avem delegații din străinătate, ea vorbește engleză cu ei, ne ajută ca translator”, ne-a spus Monica Pele. „Să înțelegem că boala ei nu este chiar atât de gravă..”, am concluzionat. „Ba este!”, ne-a răspuns doamna Pele.

    „Sunt unii dintre ei și cu delir de filiație, cum îi spunem noi. Ei consideră că sunt din familii nobile, sau că părinții lor nu sunt cu adevărat părinții lor”, ne-a spus Camelia Milea.

    I-am întrebat dacă au cazuri și în care pacienții trebuie constrânși în urma reacțiilor violente. „Oricând pot fi agresivi sau agitați, dar în majoritatea cazurilor sunt liniștiți. Cu toate astea, chiar dacă se plimbă toată ziua, oricând poate să apară un moment de agresivitate”, ne-a spus dr. Milea. „Sunt pacienți pe care îi cunosc de 10 ani, pe care îi văd săptămâna asta închiși și peste două săptămâni îi văd în curte, deci au momente”, a adăugat Monica Pele și chiar a observat în curte că cineva a spart un geam. „Ăsta trebuie schimbat”, i-a indicat lui Augustin Buda. Apoi ne-a spus zâmbind că nu au niciun caz în care pacienții vor să fugă. Se simt acasă la Mocrea. „În trecut, pacienții mai fugeau, săreau gardul și plecau, dar acum, de ani de zile, nu au mai existat astfel de cazuri”.

    Pacienții au și program de art-therapy. Chiar luni, împreună cu doamna psiholog, au făcut desene pe diferite teme. Înainte de Paști au pictat ouă, borcane. Au făcut flori din hârtie…  Apropo de artă, când eram în biroul administrativ, chiar ne-a captat atenția o icoană mare de pe unul dintre pereți și am aflat că a fost oferit cadou doamnei Pele, în urmă cu ceva timp, de către un pacient care avea abilități deosebite la pictură. Nu a fost singurul pacient cu abilități artistice.

    „Am avut și o pacientă care era desenator tehnic, suferea de o tulburare schizofrenică, și o perioadă făcea portrete. După un timp, au început să nu-i mai iasă portretele și a renunțat. Avea episoade de manie și de depresie. Probabil că desena foarte frumos atunci când era maniacală, când avea perioadele acelea de stare de bine, de euforie. S-a lăsat de desen în timpul unui episod de depresie”, ne-a spus dr. Milea.

    Psihologul Rodica Szocs ne-a arătat Grădina Terapeutică, înființată în 2014, unde face cu pacienții terapie ocupațională. Sunt unii cărora le place să se ocupe de plante, alții doar le veghează, nu sunt obligați să participe. Am aflat și despre un pacient care avea obiceiul să culeagă toate plantele aromatice din grădină (cimbru, mentă, salvie) și să își condimenteze mâncarea cu ele. Doamna Szocs ne-a mărturisit că grădina îi ajută pentru că se liniștesc și le ocupă timpul. Ne-a spus că și ea se liniștește alături de ei: „Mă simt mai calmă și mai liniștită aici, decât în oraș. Abia aștept mereu să vin printre ei”.

    20180620 122011

    Liniște. Pace. Un parc enorm, cu copaci seculari, flori, filigorie, leagăne, ba chiar și o bisericuță din lemn adusă din Maramureș. Un spital îngrijit, curat, cu un personal cald, care ne-a impresionat cu modul deschis și prietenos în care ne-a vorbit atât nouă cât și pacienților cu care ne-am intersectat în vizita noastră de aproximativ două ore. Ceea ce am găsit la Spitalul de Psihiatrie de la Mocrea ne-a impresionat peste așteptări. Ne-au emoționat și oamenii internați acolo care, deși observam că sunt altfel, nu i-am găsit câtuși de puțin afectați, ci – din contră, cântau împreună în parc sau stăteau de povești în grupuri mici. Trecând pe lângă ei și salutându-i, ne-au răspuns cu zâmbetul pe buze. Își priveau cu drag îngrijitorii. Îi priveau ca pe niște figuri materne sau paterne, în care au încredere că sunt acolo să îi ajute.

    Am plecat împăcați. Deși știm că mai sunt multe lucruri de făcut, de schimbat în țara asta, până când putem spune că persoanele cu tulburări mentale sunt acceptate ca parte a societății noastre, că mai avem mult de lucrat la mentalitate și atitudinea oamenilor față de ei, suntem măcar oarecum liniștiți știind că există oameni cărora le pasă și care sunt dispuși să lupte pentru binele acestei categorii de oameni bătute de soartă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Felicitari!Un reportaj cu adevarat profesionist,cum mi-as dori sa fie cat mai multe in presa romaneasca.Felicitari tuturor celor care muncesc in acest loc unde chiar stiind ca finalitatea activitatilor nu este cea mai fericita nu cedeaza. Cred ca avem putine ONG care activeaza in acest domeniu.Inca o data FELICITARI!

      +12 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Arthur

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.