joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    SMURD Nădlac e în agonie! Primăria nu mai poate să plătească salariile angajaților, dorind să transfere acest serviciu la ISU. Consiliul Județean este acuzat de interese politice

    de Alin Olteanu | 6 august 2018, 11:26 AM | Știri Arad | Topic special

    4

    Lipsa banilor poate duce la desființarea SMURD Nădlac

    Situație tensionată în orașul Nădlac, acolo unde primăria anunță că nu mai poate să suporte cheltuielile cu Serviciul SMURD, mai ales din cauza salariilor majorate. Însă aceasta nu este singura problemă pe care o ridică administrația locală de la vama cu Ungaria. Primăria Nădlac susține că deși SMURD este susținut financiar doar de ea, mai multe localități care beneficiază de serviciile medicale, printre care Pecica, Semlac și Șeitin, nu scot niciun „leuț” din buzunare. Și, pe deasupra, Consiliul Județean (fiind probabil vorba de un primar ALDE – și nu PNL – care conduce Nădlacul) nu ajută financiar activitatea serviciului.

    Ioan Radu Mărginean, primarul Nădlacului, spune că „nu dorește desființarea Serviciului SMURD ci transferul la ISU Arad, adică angajații să lucreze la Nădlac, dar să fie plătiți de ISU Arad, așa cum este normal să funcționeze”. „Serviciul SMURD este gratuit în toată țara. Orasul Nădlac nu doar plătește acest serviciu dar deservește și localitățile Șeitin, Semlac, Pecica, Peregul Mare și autostrada (pe banii nădlăcanilor). Până acum s-au cheltuit peste 5 milioane lei (50 miliarde vechi), pentru acest serviciu. Orașul Nădlac nu mai poate suporta aceste cheltuieli deoarece începând cu 1 martie 2018 salariile angajaților SMURD aproape că s-au triplat, cheltuielile cu salariile ajungând la peste 1 milion de lei pe an. Fiecare angajat SMURD are salariul de peste 7.000 lei brut, adică peste 4.000 lei în mână pe lună. Cheltuielile cu reparațiile le suportă tot Primăria Nădlac. Anul acesta SMURD nu a funcționat 84 de zile până acum, dar cei 13 angajați au fost plătiți deși au stat acasă. Sunt acuzat de unii angajați de la SMURD că nu mă interesează acest serviciu deși eu sunt cel care se zbate sa-i transfere la Arad ca să nu-și piardă serviciul. Sunt acuzat ca nu mă interesează condițiile clădirii Smurd deși se știe că în următoarele luni vom construi o remiză pentru pompieri și Smurd unde vor avea toate conditiile de funcționare. Din totalul de intervenții din ultimii 9 ani, 40% s-au desfășurat în alte localități (pe banii nădlacanilor). Deci nădlacanii practic au plătit până acum peste 2 milioane de lei pentru alte localități. Anul acesta SMURD a intervenit in Nădlac doar în procent de 41%, restul în alte localități (pe banii nădlăcanilor). Noi am încercat încă de anul trecut, când aceste cheltuieli nu erau așa de mari să transferam acest serviciu cu tot cu angajați, la ISU Arad, unde funcționează și celelalte servicii SMURD din județ. Acest serviciu nu funcționează acum pentru că mașina a fost implicată în 9 iulie într-un accident de circulație și este în service pentru reparații. Consiliul județean nu ne sprijină financiar deși cunoaște situația acestui serviciu. În poze veți putea vedea documentele care dovedesc interesul meu pentru acest serviciu și faptul că încerc să transfer acest serviciu acolo unde trebuia să funcționeze de la bun început fără ca nădlăcanii să plătească peste 5 milioane de lei. Sper că în urma apelurilor noastre de până acum se va rezolva această problemă la București și nu vom mai fi nevoiți să suportam aceste cheltuieli din bugetul orașului Nădlac” susține primarul orașului Nădlac.

    La rândul său, paramedicul Ioan Cubineț a făcut o informare, pe care a adresat-o populației din Nădlac (și nu numai!), în care susține angajații SMURD își riscă sănătatea datorită condițiilor în care își desfășoară activitatea și că nu se mai poate așa. Întreaga informare o puteți vedea mai jos.

    38519120 212907452900451 5281900744251801600 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ai pierdut campusul, pierzi serviciul SMURD si urmează si alte instituții pentru ca ești incapabil ca primar. Nasol e ca dai vina pe paramedici. Nu pomenește nimeni de suprapopularea Primăriei cu pile si relații. Daca ai reduce 25% din personal ….

      +7 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Florina

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.