Situație disperată: Pacienții stau și 48 de ore la Urgențele Spitalului Județean Arad! Motivul: Renovarea unor secții ale Spitalului Municipal, unul suport-Covid?!
„Chiar și 48 de ore stau pacienții care ajung la Urgențe, la Spitalul Județean Arad. Am înțeles că secția de Urologie a Spitalului Municipal Arad, unul suport-Covid, a intrat în renovare, la fel și o altă secție, astfel că mai sunt doar 8 sau 10 locuri în acest spital tampon… Acum, în plină pandemie, s-au găsit și ei să renoveze… În plus, cei care au nevoie de oxigen nu pot fi transferați la niciun spital privat, pentru că doar la Municipal ar beneficia de condiții”, ne-a transmis un aparținător al unui pacient care a ajuns la Urgențe.
Mai mult, cum protocolul medical nu prevede haine de noapte sau mâncare pentru cei care ajung la Urgențe, pacienții trebuie să apeleze la aparținători. Cei care sunt nevoiți să își petreacă nopțiile la Urgențe sunt nemulțumiți și de faptul nu se pot odihni, forfota fiind, normal, la ea acasă în acest loc. Cât despre celebra distanțare socială, nici nu poate fi vorba…
Înghesuiala de la Urgențe este amplificată și de faptul că unele secții ale Spitalului Județean Arad solicită două teste negative de COVID-19, în 48 de ore, înainte de a interna pacienții.
„Întrebarea care se pune este: De ce nu sunt tranferați pacienții la mediatizatul spital de la Expo”, încheie arădeanul care ne-a relatat faptele de mai sus.
Conform surselor noastre, mai mulți medicii și asistenți ai Spitalului Județean Arad s-ar fi infectat în ultimele zile cu coronavirus.
Comentariile portalului
Să vedeți voi câți procurori și judecători independenți vor fi pe listele PNL la alegerile viitoare... D-ăștia... Deontologi!
@Victor G. Pentru ca la primit sunt primii dar la împărțit e doar pt ei. În ultimii ani au primit zeci de hectare cadou dar pun lacăt ș (...)
Domnule care semnezi sub anonimul lllh, de ce nu ai curajul să-ți arăți măcar numele mic dacă ești așa de pornit în contra pocă (...)