miercuri, 19 august, 2026

Special Arad Logo

    Sindicatul Europol acuză „delegări mascate” la Poliția Arad. Patru polițiști ar fi fost trimiși la Sebiș prin anexe la fișa postului. IPJ Arad: „Serviciile nu au avut un caracter permanent”

    de Ioana Costaș | 19 august 2026, 2:58 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Un conflict între Sindicatul Europol și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad are în centrul său modul în care patru polițiști din cadrul P.P.C. Hălmagiu au fost trimiși să efectueze servicii la compartimentul Dispecerat/Ofițer de Serviciu al Poliției Orașului Sebiș.

    Sindicatul Europol susține că polițiștii au fost utilizați pentru activități într-o structură distinctă de cea în care erau încadrați, în baza unor anexe la fișa postului, fără emiterea actelor administrative pe care organizația sindicală le consideră necesare pentru delegarea acestora.

    „În loc să emită actele administrative prevăzute de lege pentru delegarea la structura de dispecerat a Poliției Orașului Sebiș, conducerea IPJ Arad a ales calea unei improvizații contrară prevederilor legale incidente”, susține Sindicatul Europol, care afirmă că anexele la fișa postului ar fi fost folosite drept „paravan pentru aceste delegări mascate”.

    Potrivit sindicaliștilor, situația ar fi avut și consecințe financiare asupra polițiștilor. Sindicatul Europol afirmă că aceștia ar fi fost nevoiți să parcurgă aproximativ 120 de kilometri dus-întors pentru fiecare serviciu, folosind autoturisme personale și suportând costurile deplasării.

    Reprezentanții sindicatului susțin că problema a fost confirmată ulterior și la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române. În acest sens, sursa citată invocă adresa nr. 526755 din 14 august 2026 a Direcției Management Resurse Umane din cadrul IGPR, despre care afirmă că ar confirma existența unei situații administrative nelegale.

    „Polițiștii au prestat activități reale, constante și specifice unei alte structuri, fără ca situația lor profesională să fie reglementată prin acte administrative conforme”, se arată în comunicarea sindicatului.

    Sindicatul Europol critică și modul în care, în opinia sa, conducerea instituției ar fi gestionat situația după identificarea neregulilor. Sindicatul afirmă că nu ar fi fost sesizat de îndată Inspectorul General al Poliției Române în vederea declanșării unei proceduri disciplinare împotriva celor considerați responsabili.

    În acest context, organizația sindicală anunță că a solicitat Inspectorului General al Poliției Române dispunerea măsurilor legale pentru declanșarea unei proceduri disciplinare față de cms. șef de poliție Poschina Sabin Gabriel, directorul Direcției Management Resurse Umane a IGPR, pentru presupusa omisiune de a informa conducerea IGPR cu privire la neregulile constatate.

    De asemenea, Sindicatul Europol susține că a solicitat declanșarea procedurii disciplinare față de șeful IPJ Arad, chestor de poliție Stoicănescu Dan Constantin, pe care îl consideră responsabil direct pentru modul în care au fost realizate aceste delegări.

    IPJ Arad răspunde la solicitarea Special Arad

    În urma informațiilor publicate de Sindicatul Europol, redacția Special Arad a solicitat un punct de vedere oficial Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad.

    Reprezentanții IPJ Arad precizează că serviciile de zi pe unitate la Poliția Orașului Sebiș, efectuate de polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gurahonț, „nu au avut un caracter permanent, fiind efectuate în mod excepțional, cu acordul polițiștilor în cauză”.

    Instituția susține că deplasarea polițiștilor la sediul Poliției Orașului Sebiș se face, de regulă, cu autospecialele de serviciu aflate în dotarea subunității.

    În situațiile în care, „din motive obiective”, deplasarea nu poate fi realizată cu autospeciala, polițistul se poate deplasa cu autoturismul personal, iar IPJ Arad afirmă că, în acest caz, beneficiază de drepturile cuvenite, în baza documentelor justificative întocmite și aprobate.

    Un aspect invocat de conducerea IPJ Arad este că, până în prezent, la nivelul inspectoratului nu ar fi fost înregistrate solicitări de decontare pentru aceste deplasări.

    Citește și: Urși în județul Arad și focare misterioase în Lunca Mureșului. Ce spun autoritățile

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.