Simona s-a prăbușit în clasament, dar poate recupera pe iarba londoneză. Grijile apar după Wimbledon





Simona Halep a pierdut în sferturile de finală de la Roland Garros, fiind eliminată de americanca de 17 ani Amanda Anisimova (51 WTA), scor 2-6, 4-6, după o oră și nouă minute de joc.
Înfrângerea Simonei cu Anisimova va avea repercusiuni și în clasamentul WTA. Simona va coborî începând de luni până pe locul 8 în clasamentul WTA. Adică o cădere de cinci poziții cauzată de faptul că Simona Halep avea de apărat cele 2.000 de puncte după titlul cucerit anul trecut la Paris, scrie Gazeta Sporturilor.
Halep revine pe teren la Eastbourne, apoi la Wimbledon. Românca are de apărat numai 130 de puncte în segmentul din calendar dominat de turnee pe gazon. Teoretic, Simona ar trebui să adune în sezonul de iarbă mai multe puncte decât în 2018.
Adevăratele griji apar însă la Rogers Cup și Cincinnati, unde Halep are de apărat nu mai puțin de 1.485 de puncte. Fostul lider mondial s-a impus în Canada și a jucat finala la Cincinnati, și, dacă nu se apropie măcar de performanțele de anul trecut, riscă să iasă din TOP 10.
Totuși, există și un segment din calendar unde Simona Halep nu are de apărat decât 21 de puncte la patru turnee! În 2018, românca a pierdut în primul tur la US Open, Wuhan și Beijing și s-a retras de la Turneul Campioanelor, astfel că revenirea spre vârful ierarhiei WTA va beneficia de un „pământ fertil” după luna august, scrie gsp.ro.
Simona Halep rămâne însă în top într-un clasament al longevității în TOP 10, unde s-a menținut neînterupt din 24 ianuarie 2014, contabilizând un total de 279 de săptămâni în care s-a aflat printre cele mai bune 10 jucătoare ale lumii.
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣