vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sfidarea supremă pentru pacienții din Arad: doar jumătate dintre cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad sunt vaccinate! Află cum stau și alte instituții

    de Mihai Todoca | 19 noiembrie 2021, 11:22 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad | Topic special

    6

    Pandemia a lovit toate colțurile lumii și, cum se știe, toate datele conduc spre China ca și punct de plecare. Primul caz în România a fost înregistrat oficial în 26 februarie, în județul Gorj. Nu știm câți dintre noi își mai aduc aminte cu exactitate de începutul pandemiei, atunci când foarte multe voci acuzau sistemul medical, implicit partea de cercetare, că întârzie foarte mult cu găsirea unui vaccin. După găsirea lui și începerea distribuției, România a intrat într-o campanie de vaccinare. O campanie care a decurs bine la început, la un moment dat, țara noastră situându-se pe locul doi în Europa la acest capitol. Ulterior fluxul de fake news, teorii ale conspirației și vocile publice delirante au reușit să deturneze responsabilitatea medicală a fiecărui cetățean, culminând cu blocarea accesului într-un centru vaccinare, demers al senatoarei Șoșoacă (act pentru care s-a și deschis acum dosar penal).

    Astfel, cazurile de infectare au cunoscut o creștere vertiginoasă, iar efectul acestora a fost numărul mare de morți și un inerent colaps medical. România se află din nou pe locul doi, de data aceasta în lume, dar la numărul de morți.

    Cu toate că toate studiile de caz arată că cei care au făcut vaccinul și ajung să fie infectați suferă de o formă ușoară a bolii, procentul de vaccinare rămâne unul destul de scăzut.

    Mergând pe aceeași idee, în urmă cu o lună am făcut o cerere la mai multe instituții publice arădene, chiar dacă nu toate ci doar la cele pe care le-am considerat a fi mult mai în contact cu publicul arădean, pentru a afla numărul angajaților vaccinați, exprimat în procente. Am făcut această cerere nu pentru a condamna sau lăuda, nu pentru a lua o anumită poziție ci pentru a prezenta în date reci cum se prezintă instituțiile care prin natura lor au contact cu publicul arădean. Unele cifre ne-au surprins, altele nu, în timp ce unele instituții au preferat să se eschiveze, refuzând să comunice cu presa, invocând, penibil am spune noi, legea GDPR.

    În continuare trebuie să reținem că aceste procente sunt vechi de o lună (cu siguranță că între timp procentele au mai crescut!), noi așteptând să se împlinească termenul legal maxim pentru a primi un răspuns pe legea 544.

    Și acum… procentele

    Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a răspuns solicitării noastre și ne-a comunicat un procent de 50,30 %. Un procent să-i spunem satisfăcător, având în vedere că mai mult de jumătate din personal și-au luat măsurile de siguranță sanitare. În același timp, Direcția de Asistență Socială Arad ne-a comunicat că nu poate să ne spună procentul.

    Continuăm cu Primăria Arad și implicit Poliția Locală Arad care ne-au răspuns că „Informațiile solicitate de dvs. se încadrează în categoria informațiilor exceptate de la accesul liber, fiind prevăzute la art. 12 alin (1) lit. d) din Legea 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.
    Considerăm că aceste informații privesc viața personală a angajaților instituției noastre.
    În plus, nu există o prevedere legală care să oblige angajatul să-și informeze angajatorul dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19.”

    Cam același răspuns l-am primit și de la Consiliul Județean Arad și Garda de Mediu Arad. Un procent foarte mare -care nu ne-a surprins!- a fost cel comunicat de Direcția de Sănătate Publică Arad, acesta fiind de 82,72%.

    La polul opus, așa cum am menționat într-un articol precedent se află, culmea!, tocmai Inspectoratul de Poliție Județean Arad unde procentul de vaccinare al personalului este de 38,82%. Sperăm că într-o lună de la comunicarea acestor procente s-a mai schimbat puțin situația.

    Citește și : Lupul paznic la oi și alte „povestiri” serioase din curtea Poliției și Jandarmeriei Arad
    Prezenți pe străzi și fiind tot timpul în misiuni, jandarmii arădeni și-au găsit timp să se oprească la un centru de vaccinare, Jandarmeria Arad comunicându-ne un procent de 50%, personal vaccinat cu schema completă, în timp ce Prefectura Arad nu este departe nici ea de pragul de jumătate, având un procent de 43,58%.

    Angajații Companiei de Apă au ales să se vaccineze în procent de 47,11%.

    Personalul medical arădean din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, deși în prima linie de combatere a răspândirii virusului prin natura muncii lor, a ales să se vaccineze, dar „la jumătate”. Și ne mirăm că mulți arădeni iau calea Timișoarei, Clujului sau Szegedului pentru a se trata…

    În același timp, personalul celor de la ISU stă mult mai bine, aceștia alegând să se vaccineze într-un procent de 61,8%, dar locul doi este rezervat anagjaților din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde numărul lor a ajuns la 75%.

    Subliniem din nou că aceste numere ne-au fost comunicate în urmă cu o lună și că acestea pot suferi modificări, chiar dacă în unele cazuri mici.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mihăiță, pe ce te bazezi când spui ca vaccinul e bun? Ai habar câte reacții adverse a provocat?
      Poți sa știi sigur ce reacții adverse va avea în timp? Sa zicem peste 3,7 ani?
      Crezi ca acest virus a apărut de la un animal? Aia mănâncă de sute de ani lilieci, nu îți e clar ca e făcut în laborator? Cu ce scop? Dacă e făcut în laborator cum pot avea încredere sa ma vaccinez?
      De ce sa cred tot ce îmi spune guvernul? Dacă restul tarilor din occident au un procent de peste 70% crezi ca asta e un motiv sa ma vaccinez? Pe occidentali ii interesează altceva în afara de vacanțe, călătorii? Pai la aia dacă le spui ca de mâine nu pot merge de la Paris la Berlin se vaccinează cu 7 doze!
      Cauta si vei găsi răspunsuri, nu te lăsa manipulat de medicii care le e frica sa își piardă locul de munca dacă spun adevărul!
      Îți voi lăsa un link, dacă vrei îl ștergi

      https://www.facebook.com/corneltony/videos/1033895824100456/

      Sau asculta ce spune domnul dr Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei Medicale din România.
      Cauta și vei vedea ca lucrurile nu stau doar asa.
      Cunosc cazuri când mulți după ce s-au vaccinat au făcut reacții adverse grave, chiar și preinfarct. Nimeni nu vorbește despre asta pentru nu e voie.
      Producătorul de vaccin câștigă bani, mulți bani.
      Prima dacă am fost infricați, pe urma au apărut cazurile concrete (puteau face un vaccin fără a fi cazuri grave?) și la urmă vaccinul în mai multe doze! Nu e nicio teorie a conspirației, ei pe asta se bazează, pe încrederea voastră! Succes!

      --6 voturi
      +1
      -1
      • Apreciez comentariul. Tot timpul v-am apreciat. Apreciez ca totuși, nu apelati la invective si nu abuzati de tasta caps lock. E destul de clar ce parere am eu despre acest subiect, sunt convins de anumite lucruri cum ar fi: daca am probleme cu masina ma duc la mecanic, daca am probleme cu curentul ma interesez de un electrician. Nu or fi toti buni, dar asta fac. La fel si cand vine vorba de probleme de sanatate, ma duc la specialist nu mai incerc leacuri babesti. O fi gresit sau nu…asta e pozitia mea. La fel cum si dumneavoastra aveti un punct de vedere pe care-l respect.

        +7 voturi
        +1
        -1
    2. CE SFIDARE SUPREMA, O PARTE DIN PERSONALUL MEDICAL, S-AU IMUNIZAT PRIN BOALA AVEM ANTICORPI. EU AM DE UN AN DE ZILE I-AM REPETAT DIN TREI IN TREI LUNI PE BANII MEI DE PARCA NU PLATESC ASIGURARI DE SANATATE .LA TESTE NU AM IESIT POZITIVA AM MUNCIT PROBABIL SI BOLNAVA NOI NU AVEM VOIE SA FIM BOLNAVI . OARE DE UNDE AM CULES COVIZEII SIGUR NU DIN CONCEDIILE IN STRAINATATE NICI DE LA NUNTI NICI BOTEZURI DE LA PACIENTI SI TURELE MULTE.ASTA NU SE PUNE MAI BINE V-ATI INFORMA SI NU ATI TOT DA IN NOI VENITI MACAR 10 MINUTE PE ATI SA VEDETI CE BINE ESTE PT NOI . SE PLIMBA LUMEA AIUREA SI CIND INTREBI DE UNDE V-ATI IMBOLNAVIT ITI RASPUND CA AM FOST LA CEVA EVENIMENT DAR NU M-AM GINDIT CA O SA MA IMBOLNAVESC SI ATUNCI CINE E DE VINA

      --2 voturi
      +1
      -1
    3. Domnu Todoca…. nu va reciti gura de pomana! Imunitatea naturală există și are un mare risc! Moartea multor, multor oameni! Da nouă nu ne pasă de ceilalți! Noi avem anticorpi! Ne apara de covid hartia cu numărul de anticorpi! Ca sa vezi ce specialiști avem! Plină-i România de supermeni! Adică din aia ce poartă chiloți peste pantaloni!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Nealcosu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.