Sergiu Bîlcea: „2,7 miliarde de euro din PNRR sunt un succes de etapă” (P)





România a primit peste 2,7 miliarde euro din partea Comisiei Europene în contul cererii II de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență. În ultimii ani, România a primit efectiv aproximativ 10 miliarde de euro, fondurilor de prefinanțare și prima tranșă din PNRR.
„Cele 2,7 miliarde de euro sunt un succes de etapă. Investițiile sunt o prioritate pentru România, fondurile europene sunt un motor de dezvoltare care ne ajută să realizăm reforme, să investim în infrastructură, sănătate, mediu. În fiecare localitate din județul Arad sunt pregătite sau în derulare finanțări din fonduri europene, prin PNRR sau fonduri structurale. Avem câteva proiecte mari din fonduri europene la Arad, fie că vorbim despre drumul expresa Arad – Oradea, podul peste Mureș pe strada Șaguna, centura de sud-est, modernizarea căii ferate Arad – Caransebeș, care presupune pod feroviar peste Mureș și pasaj peste calea ferată spre Vladimirescu. De aceea, accesarea fondurilor europene și investițiile trebuie să rămână o prioritate, până la sfârșitul PNRR. Ele garantează atingerea reformelor, modernizarea infrastructurii, infuzia de capital în economie și crearea de locuri de muncă”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
CÂT DE CREDIBILĂ ESTE ACESTĂ DUDUIE? INTELIGENTĂ NU ESTE, REA ȘI INFLUENTĂ,DA! ÎN ARAD ȘI-A FĂCUT O GAȘCĂ CARE O SUSȚIN ȘI PE CARE I-A (...)
NU VA ESTE RUSINE???????????????? SISTEMUL MEDICAL DIN ARAD E PE BUTUCI: MEDICI EXTREM DE SLAB PREGATITI PROFESIONAL,ASISTENTE IMPERTINENTE SI LA FEL DE SLAB PREGATITE,MANCARE PROASTA SI PROST PREGATITA( (...)
nu incercati sa manipulati votul. votul este suveran.