Septuagenar, accident cu mașina pe strada Smeurei. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,91





Un septuagenar care avea o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost implicat într-un accident rutier vineri, 4 aprilie, în jurul orei 22:20, pe strada Smeurei din municipiul Arad.
În urma evenimentului rutier, atât bărbatul cât și o femeie, pasager în mașina condusă de septuagenar, au ajuns la spital. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, apoi ar fi intrat într-un autoturism parcat pe stradă, ca mai apoi mașina în care se aflau cei doi să se răstoarne.
Potrivit polițiștilor „în urma cercetării la fața locului a reieșit că un septuagenar din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Smeurei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat, după care s-ar fi răsturnat. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și o pasageră au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, din primele observații fiind răniți ușor. Testarea bărbatului cu aparatele din dotare a indicat o îmbibație alcoolică de 0ț91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”.
Citește și: Razie în Curtici, Macea și Sânmartin. Poliția a aplicat peste 100 de sancțiuni
Comentariile portalului
Diagnostic perfect...
Efectul Dunning Kruger
Cetatene, nu mai zici nimic? V-au lăsat la vatră?🤣 Sau încă numeri pe degete aia 400 de parlamentari plecați de la USR?