Ne-am simțit cu adevărat speciali în această dimineață. Am început ziua de muncă cu entuziasm, recunoaștem, mai repede ca de obicei. Pentru oareșce subiect ne-am dus undeva… la Chișineu Criș.

Nouă ne place să facem meseria asta și ne mai place să fim lăsați să muncim la fel cum și noi, la rândul nostru îi lăsăm pe alții. Să n-o lungim, însă… Am ajuns la locul cu pricina. Un domeniu destul de vast, în care am avut loc să și parcăm mașina, să ne și așezăm, să și fumăm, căci deh, oameni suntem, avem și noi viciile noastre. V-ați dat seama că locul era mai mare, muuult mai mare decât o garsonieră. Multe camere de hotel, cu o parcare imensă pentru autotrenuri, cu un iaz, o stație de carburanți… de toate…Bogăție nene!

Într-un târziu ni s-a spus că ne aflăm pe o proprietate privată și ar fi indicat să o părăsim. Ceva de genul, și reproducem: „nu aveți ce sta aici. Sunt proprietara, dacă nu plecați chem avocatul, mergeți în drum, nu mai stați pe aici că nu aveți ce vedea”. Nici nu are rost să detaliem cine ne-a spus, pentru că se înțelege din citat.

Ne-am conformat și ne-am dus în drum, cum am fost îndrumați. Să mai spună cineva că nu suntem ascultători… Chiar era drumul tuturor românilor și nu numai, drumul tuturor plătitorilor de vignetă, și al neplătitorilor care riscă o amendă. ca să nu-i producem pagube, cuminți din fire am zis că e mai bine să stăm locului. Așa că am parcat tocmai în fața proprietății private pe care nu o atingeam deloc…  decât cu privirea.

Un băiețaș, angajat al respectivei doamne citate mai sus, și-a făcut de lucru tocmai unde zăboveam noi. Tăia iarba… din ciclul „munca ne înnobilează pe toți.” Purta sub braț un pet. Era plin cu benzină. Nuuu, nu pentru noi, ci pentru mașina de tuns iarba. Apoi și-a dat seama că trebuie adunată și a plecat tiptil după două tomberoane de gunoi. S-a întors și le-a așezat tocmai lângă una dintre portierele mașinii. Nimic de spus, omul lucra, își făcea meseria pentru care este plătit lunar. Ca să nu deranjăm, am mutat mașina mai în față. Cu un metru, poate un metru și jumătate.

Cred că i-am plăcut foarte mult băiețașului. A fost atât de drăguț că a început să ne fotografieze mașina. Din față, din spate, din lateral, din toate pozițiile. Ce drăguuuț… L-am întrebat dacă trebuie să ne punem ochelarii. „Nu, rămâneți așa că sunteți foarte frumoși”, ne-a spus el. Exact ce vă spuneam, i-am plăcut foarte mult băiețașului care fluiera de zor pentru a ne asigura și un cadru sonor confortabil.

Evident că a început să ne placă și nouă. Cum cine? Băiețașul… Și i-am propus să ne fotografiem reciproc! „În ce poziție îți place?”, l-am întrebat noi oarecum îndrăzneți. „Nu contează, oricum vă am aici” și ne-a arătat micuțul telefon, nici prea frumos, nici prea performant, dar nu e vina lui…

Și-atunci am mers până la capăt. Am renunțat a mai fi pudici și i-am propus un „69”, știți și voi, chestia aia din Kamasutra. „Uite băiețaș, facem un 69, un selfie 69!”, moment în care am apăsat butonul aparatului foto, chiar i-am arătat cât de minunat a ieșit fotografia, după care l-am întrebat dacă are cont pe facebook. Răspunsul nu l-a avantajat: „și eu o am aici”, și ne-a arătat fotografia pe telefon.

I-am arătat-o din nou și noi și nu ne-am abținut: „a noastră e mai mare!” (la fotografie ne referim, desigur)…Viața ne-a învățat că mărimea și calitatea contează.

Vă recomandăm și dumneavoastră „selfie 69”: senzația e minunată!