luni, 12 mai, 2025

Special Arad Logo

    Scrisoare deschisă adresată personalului din învățământul arădean din partea Inspecorului Școlar General, Marius Gondor

    de Special Arad | 1 septembrie 2020, 8:23 PM | Educaţie

    0

    Având în vedere incertitudinile și noile reguli care se vor aplica în noul an școlar, Inspectorul Școlar General Marius Gondor îi încurajează pe cadrele didactice din județul Arad prin intermediul unei scrisori deschise, cerându-le să dea dovadă de aceeași responsabilitate și profesionalism ca până acum. 

    Vă redăm, mai jos, scrisoarea semnată de Marius Gondor:

    „Dragi colegi,

    Am încheiat un an școlar dificil, care ne-a oferit multe provocări didactice și nu numai, provocări care au fost depășite cu responsabilitate și profesionalism de fiecare din dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru efortul depus zilnic în continuarea procesului educațional, pentru implicarea dumneavoastră în procesul de predare on-line și pentru susținerea motivațională a elevilor.

    Începem azi, în aceleași condiții deosebite, anul școlar 2020-2021, cu îndemnul de a aduce un plus de încredere în școlile noastre în contextul măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Astfel, în data de 14 septembrie 2020 vom începe cursurile luând toate precauțiile necesare derulării activităților specifice, în colaborare cu autoritățile locale. În funcție de evoluția situației din fiecare localitate, ne vom adapta activitatea pentru a exista continuitate în procesul de predare-învățare-evaluare.

    Vă cer tuturor să dați dovadă de aceeași responsabilitate dublată de profesionalismul de care știu că sunteți capabili.

    Vă doresc un an școlar cu sănătate, satisfacții și putere de muncă”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.