Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” sărbătorește 35 de ani de existență





Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad împlinește 35 de ani de existență. Cu această ocazie, vineri, 26 mai 2017, vor avea loc spectacole, sesiuni de referate, expoziții, mese rotunde, activități extracurriculare dedicate acestui eveniment.
Spectacolul aniversar, ce va cuprinde și momentul festiv al zilei, se va derula în sala de sport a școlii începând cu ora 12:30 și va reuni momente muzicale și coregrafice, susținute de elevii școlii. Foarte mulți elevi care vor performa pe scenă sunt premianți, obținând rezultate remarcabile la olimpiadele și corcursurile de specialitate.
Partea a doua a acestei ample manifestări o reprezintă Simpozionul internaţional „Împreună în diversitate”, ediția a IV-a, care se va desfășura începând cu ora 14.
Simpozionul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Socială Arad și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad.
Acesta va cuprinde două secțiuni:
• Activitățile extracurriculare – programe de educație alternativă
• Activitățile extracurriculare – un miracol al copilăriei
„Această complexă activitate are ca scop crearea unui cadru necesar împărtăşirii experienţelor de succes pentru persoanele şi instituţiile implicate în formarea tinerilor, cu scopul promovării sistemului de valori ale educaţiei din contextul diversităţii culturale”, declară prof. Flavia Frățilă, directorul Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”.
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)