vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Scântei” la PSD Arad: deputatul Alda a spus „pa” funcției de secretar general, Ilie Cheșa și-a dat demisia, iar Florin Tripa e „back in business”

    de Alin Olteanu | 25 aprilie 2021, 1:42 PM | Politikos

    2

    Nimic nu anunța „furtuna” de vineri din cadrul Biroului Județean al PSD Arad. Nici măcar un zvon azvârlit pe piața publică, pe surse, de vreun oarecare… Însă, așa cum ne-am obișnuit, PSD Arad e… PSD Arad și punct. Dă în clocot când nu se așteaptă nimeni și stă liniștit de multe ori când majoritatea publicului avizat așteaptă o reacție. Auzisem noi, în urmă cu câteva săptămâni, că ar fi avut loc un schimb de replici mai „zgomotoase” între membri ai conducerii, însă zvonurile nu ne-au fost confirmate și am preferat să așteptăm.

    Vineri spiritele s-au cam încins, totul culminând cu demisia președintelui interimar al organizației municipale a PSD Arad, Ilie Cheșa, acesta nefiind de acord cu mutarea conducerii județene, cea care i-a numit un președinte executiv, fără știrea sa, în persoana Cristinei Vârtaci (ex-ALDE). Demisia lui Cheșa i-a mirat pe foarte mulți dintre membrii Biroului Județean, însă e știut faptul că fostul președinte al organizației municipale este „aspru la mânie”.

    Cum spuneam și în titlu, demisia lui Cheșa nu a fost singura care a „dezmorțit” întâlnirea pesediștilor. Astfel, deputatul Adrian Alda a fost schimbat din funcția de secretar general al organizației județene după numai un an de mandat (era în funcție din martie 2020), iar în locul său a fost instalat Florin Tripa, președintele executiv, și apropiat al majorității primarilor PSD din județul Arad. Însă, se pare că organizațiile județene ale PSD vor scoate oricum din „organigramă” această funcție de președinte executiv, secretarul general urmând a fi a doua poziție ca importanță după cea a președintelui ales, senatorul Mihai Fifor.

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Io

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.