Scandalul de spionaj la o bancă elvețiană se lasă cu demisii la cel mai înalt nivel





Directorul executiv al Credit Suisse, Tidjane Thiam, a demisionat, pe fondul presiunilor investitorilor în urma unui scandal de spionaj, cercetat de autorităţile de reglementare elveţiene, anunţă Reuters.
Banca din Zurich, a doua cea mai mare din Elveţia, a declarat vineri că Thiam va fi înlocuit de Thomas Gottstein, care este şeful diviziei elveţiene, potrivit Mediafax. Tidjane Thiam, în vârstă de 57 de ani, se va retrage din funcţie la 14 februarie, după prezentarea rezultatelor anuale ale băncii.
Scandalul spionajului a izbucnit în septembrie, când un fost director din cadrul băncii, Iqbal Khan, între timp plecat la banca rivală UBS, a avut o dispută cu un detectiv particular care îl urmărea prin Zurich.
În decembrie, banca a recunoscut un al doilea caz de „filare”, vizând un fost director de resurse umane şi aflat în atenţia organismului elveţian de supraveghere financiară FINMA, iar în weekend Sonttag Zeitungg a relatat că a fost spionată şi organizaţia ecologistă Greenpeace, scrie economica.net.
Tidjane Thiam, absolvent al Şcolii politehnice şi Şcolii de mine (inginerie) din Paris şi fost ministru în Cote D’Ivoire, a fost numit CEO la Credit Suisse în 2015 şi este creditat cu o politică de reducere a costurilor şi riscurilor în urma cărora banca a revenit pe profit în 2018, după trei ani consecutivi de pierderi.
Postul său va fi preluat de Thomas Gottstein, care se ocupa până acum de activităţile băncii pentru piaţa elveţiană, fiind primul cetăţean elveţian care devine CEO la Credit Suisse după o serie de străini numiţi în această poziţie.
Foto: www.aljazeera.com/
Comentariile portalului
Nu s-a cenzurat, poate aprobat cu întârziere. Iar legat de ultimul comentariu, vă rugăm să nu plasați linkuri - intră în spam. Am lăsat titlurile și (...)
Va fi se scrie cu un singur i.
Nu știu de ce mi-ați cenzurat comentariul anterior la acest subiect dar va dau și link-uri sa nu aveți scuza fact checking-ului. [În România sunt mai mulț (...)