Scandal uriaș în finala US Open! Acuze de sexism, nervi și o mare surpriză…
Serena Williams a făcut mai multe crize de nervi în timpul finalei de la US Open. La finalul partidei, ea a refuzat să răspundă la întrebări. Serena a pierdut în fața japonezei Naomi Osaka cu scorul de 2-6, 4-6.
„Nu vreau să fiu nepoliticoasă. Nu vreau să răspund la întrebări. Ea a jucat bine. E prima ei victorie într-un turneu de Grand Slam. Vreau să facem acest moment cel mai uşor posibil. Felicitări, Naomi! Nu o mai huiduiţi pe Naomi. A fost un an dificil pentru mine. Sper să mai vin aici şi la anul”, a spus Serena Williams la finalul partidei pe care a pierdut-o.
Serena Williams şi-a pierdut cumpătul în trei rânduri, în timpul finalei, fiind avertizată de fiecare dată. Prima oară, în momentul în care arbitrul Carlos Ramos a anunţat că Patrick Mouratoglou i-a dat sfaturi din tribună, un lucru interzis la turneele de Grand Slam.
„Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta”, a comentat campioana de 36 de ani.
Al doilea moment de nervozitate a venit în setul secund, când a pierdut serviciul după ce reuşise break-ul. Atunci, Ramos a decis ca game-ul următor să înceapă de la 15-0 pentru Osaka, după ce Serena şi-a făcut racheta praf.
Cel mai greu moment a avut loc după ce Serena l-a numit „hoţ” pe spaniol. Acesta a penalizat-o cu un game pe americancă. A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti.
Serena a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: „Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect”. După acest moment, Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.
Williams a îmbrăţişat-o pe adversara ei de numai 20 de ani, dar a refuzat să dea mâna cu arbitrul, căruia i-a mai transmis încă o dată: ″Îmi datorezi scuze”.
Sursa: stirileprotv.ro
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)