Patru zile de spectacole cu intrare liberă: Săptămâna de teatru studențesc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a început astăzi Săptămâna de teatru studențesc, un eveniment care aduce pe scenele teatrului producții realizate de studenți ai școlilor de teatru din Timișoara și Târgu Mureș. Toate spectacolele sunt prezentate cu intrare liberă, în Sala Mare și Sala Studio, în perioada 23-26 februarie.
Evenimentul a debutat luni, 23 februarie, de la ora 17:00, în Sala Studio, cu performance-ul „50 ways to look at a McDonald’s box and one way to look at my life”, spectacol în limba germană cu supratitrare în limba română, realizat de studenții anului III – Actorie în limba germană, din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universitatea de Vest din Timișoara. Construit ca un colaj de narațiuni autobiografice, fragmente de cultură pop și observații critice despre societatea consumului, spectacolul explorează identitatea tinerilor într-o lume dominată de branduri, algoritmi și presiunea performanței sociale.
Tot în prima zi, de la ora 19:00, în Sala Mare, publicul paote urmări „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, montare realizată de studenții anului IV – Actorie ai aceleiași universități. Spectacolul aduce în prim-plan celebra poveste despre iubire, magie și confuzie identitară, într-o lume în care spiritele pădurii și oamenii se influențează reciproc sub puterea sentimentelor.
Programul continuă marți, 24 februarie, de la ora 19:00, în Sala Mare, cu „Showcase”, spectacol al studenților masteranzi de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, în regia arădeanului Cristian Ban. Scenariul, construit pe baza improvizațiilor, urmărește cinci studenți la actorie care își reunesc amintirile și aspirațiile într-un „wannabe talent show” plin de umor despre viața studențească.

Miercuri, 25 februarie, de la ora 19:00, în Sala Studio, este programat spectacolul „Femeia ca un câmp de luptă”, după textul lui Matei Vișniec, în regia Danielei Lemnaru, producție a Universității de Arte din Târgu Mureș. Spectacolul abordează teme dure precum violența, războiul și trauma, propunând un demers scenic cu puternic impact emoțional și inserții performative.
Săptămâna de teatru studențesc se încheie joi, 26 februarie, de la ora 19:00, în Sala Studio, cu „Cehov. Studiu în (contra)timp minor”, după operele lui Anton Pavlovici Cehov și texte de Matei Vișniec, în regia lect.univ.dr. Mirelei Puia și a lui asist.univ.drd Matei Chioariu. Producția masteranzilor Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara propune o incursiune în universul cehovian, imaginând o confruntare simbolică între autor și personajele sale, într-un registru melancolic și confesiv.
Prin diversitatea estetică și tematică a spectacolelor, evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi noua generație de artiști și direcțiile actuale ale teatrului universitar din România.
PROGRAM:
23 februarie 2026, ora 17:00
Sala Studio – intrarea liberă
50 ways to look at a McDonald’s box and one way to look at my life
spectacol în limba germană cu supratitrare în limba română
texte de/performeri: Miruna Conțiu, Miriam Stoica, Martin Székely, dominik Stühler-Boborodea
concept și coodonare: Diana Katharina
soundtrack original: Adrian Marian
pregătire muzicală: Aura Twarowska
tehnic: Mtzone Maui
supratitrare: Roland Sebastian Engelhardt
Spectacol produs de anul III, specializarea Artele spectacolului, Actorie în limba germană; Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara, Departamentul de Teatru și artele spectacolului, Universitatea de Vest Timișoara.
23 februarie 2026, ora 19:00
Sala Mare – intrarea liberă
Visul unei nopți de vară de W. Shakespeare
Coordonatori: CDA drd. Claudia Ieremia, CDA drd. Andrei Chifu, Asistent univ. drd. Alina Ilea
scenografia: Danica Milic
muzica: Alexandru Dulică
distribuția: Alisiya Yesman, Flavius Hudișteanu, Roxana Mircea, Marius Caraiman, Alexandra Resteman, Ștefan Creangă, Andrei Indricău, Alexandra Gherle, Vanessa Ifrim, Iulia Bobita, Andrada Luntrașu
Spectacol produs de anul IV, licență, Specializarea Artele spectacolului, Actorie; Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara, Departamentul de Teatru și artele spectacolului, Universitatea de Vest Timișoara.
24 februarie 2026, ora 19:00
Sala Mare – intrarea liberă
Showcase – scenariu bazat pe improvizațiile studenților
regia: Cristian Ban
scenografia: Măriuca Ignat
asistenți regie: David Fărcășan, Vlad Grecu, Delia Neculau
distribuția: Hajni Baico, Adriana Burlacu, Antonia Cîmpanu, George Hădărig, Tudor Meșter
Spectacol produs de Universitatea de Arte din Târgu Mureș
25 februarie 2026, ora 19:00
Sala Studio – intrarea liberă
Femeia ca un câmp luptă după Matei Vișniec
regia: Daniela Lemnaru
videomapping: Ramona Gherasim, Vlad Grecu
distributie: Hajnal Baico, Adriana Burlacu, Antonia Cîmpanu, Ramona Gherasim, Tudor Meșter, Vlad Grecu
Spectacol cu inserții performative, cu un puternic impact emoțional.
Spectacol produs de Universitatea de Arte din Târgu Mureș.
26 februarie 2026, ora 19:00
Sala Studio – intrarea liberă
Cehov. Studiu în (contra)timp minor, după A.P.Cehov și Matei Vișniec
regia: lect.univ.dr. Mirela Puia, asist.univ.drd Matei Chioariu
distributie: Marius Caraiman, Nadina Druța, Ariana Harșani, Flavius Hudișteanu, Cătălin Kopandi, Christine Manoilă, Diana Nițu, Denisa Trică
Spectacol produs de Facultatea de Muzică și Teatru, Departamentul de Teatru și Artele Spectacolului, Master II, Universitatea de Vest Timișoara în parteneriat cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)