„Salonul de toamnă” – ultima expoziție „Ion Andreescu” din acest an





„Salonul de toamnă” este ultimul eveniment din acest an organizat de Asociația „Ion Andreescu Arad”, în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad. Expoziția va putea fi vizitată începând de astăzi, de la ora 18, până în data de 12 septembrie, la Sala Clio a Muzeului de Artă Arad.
În cadrul acestui eveniment expun 45 de artiști plastici plini de entuziasm și dornici să se prezinte în fața publicului arădean, cu cele mai noi creații. Vor fi expuse aproximativ 80 de lucrări de artă plastică, în care tehnicile de abordare sunt destul de variate, cum ar fi: uleiul și acrilicul pe pânză și pe carton, prelucrarea digitală, sculptura în rădăcini de copac, fotografie, pictura pe sticlă, grafica și acuarela. Tema fiind la alegere, se vor regăsi pe simeze teme ca: portretul, peisajul, icoane, suprarealismul, natura statică, citadine dar și abstractul.
Alături de artiștii asociației va expune și artistul fotograf Kurunczi Ferenc trei lucrări de artă fotografică, având ca tematică toamnă.
Expoziția va fi deschisă de prof. dr. Lucian Petraș, iar intrarea va fi liberă.
Având în vedere că în continuare se impun măsuri de igienă și siguranță împotriva contaminării cu SARS-COV-2, publicul este rugat ca pe toată perioada vernisajului să respecte regulile afișate în perimetrul locației.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)