„Salonul de iarnă” revine la Clio. Vor expune și trei membri noi: o elevă și un student din Arad și o româncă stabilită în SUA





Primul eveniment din 2021 al Asociației „Ion Andreescu” este tradiționala expoziție „Salonul de iarnă”, în Sala Clio a Complexului Muzeal Arad. Uitați însă de „tradiționalele” adunări, vernisarea cu aplauze și socializările de după.
Expoziția „Salonul de iarnă” va putea fi vizitată începând cu data de 20 ianuarie până în 31 ianuarie 2021, însă numai de către maxim șase persoane simultan, cu purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței de minim 2 metri. Cât despre vernisare și prezentarea autorilor, organizatorii se văd nevoiți să recurgă și de data aceasta la metoda online, pe pagina de Facebook a asociației.
Evenimentul „Salonul de iarnă”, găzduit de Sala Clio a Muzeului de Artă din Arad, aduce împreună 37 de artiști plastici dornici de a veni în fața publicului arădean cu cele mai noi creații, rod al pasiunii lor pentru frumos, iar pe simeze și pe stative vor fi expuse aproximativ 80 de lucrări de artă vizuală. Temele abordate în cadrul acestei expoziții sunt: portretul, peisajul, abstractul, cât și natura statică. La realizarea acestor lucrări, artiștii au folosit diverse tehnici, cum ar fi: uleiul și acrilicul pe pânză și pe carton, grafica, sculptura în lemn, mozaicul în semințe, dar și tehnica de prelucrare digitală.
Alături de artiștii deja consacrați ai asociației, trei membri noi vor expune pe simezele Sălii Clio și anume artiștii plastici Fulvia Prundeanu, autodidact stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii, Bianca Clepcea, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad și Ștefan Ziegler, student în ultimul an la Facultatea de Design din Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este