Salariile bugetarilor se vor mări mai devreme de 2016





Legea salarizării bugetarilor care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, va fi aplicată cu o lună mai devreme, și anume 1 decembrie 2015, deoarece majorările salariale sunt interzise în an electoral. În anul 2016, România organizează de două ori alegeri: în vară, cele locale, și în iarnă pe cele parlamentare, scrie Vocea Transilvaniei.
25% din salariu, atât prevede legea, că vor fi mărite salariile bugetarilor, începând cu 1 decembrie 2015, după cum susține surse de la Palatul Victoria. Această mărire vine, într-adevăr, în contexul în care, în 2016 vor fi alegeri, iar guvernul Ponta și-a făcut toate calculele. Legea prevede că salariile nu pot fi majorate cu 6 luni înainte de alegeri și de aceea a fost aleasă data de 1 decembrie 2015.
Sindicaliștii din administrație, care au participat la negocierile cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, susțin că primăriile și consiliile județene vor putea crește salariile cu 12% în acest an, chiar dacă nu se încadrează în buget.
„Am primit promisiuni ferme de la ministrul Muncii, Rovana Plumb, că Legea salarizării va intra în vigoare mai devreme, de la 1 decembrie, pentru că legea responsabilității fiscale interzice majorări în an electoral, și că va fi anulat, pentru 2015, plafonul impus de Finanțe care permitea creșterea cu 12% a salariilor în administrația puplică locală doar acolo unde se puteau încadra în buget”, a declarat, pentru Profit.ro, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.
Sursa: Vocea Transilvaniei
Comentariile portalului
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva
.... până la urmă,era ineficient,daca nu se mai folosea...parca eram.la.petrosani,sau Lupeni...cu turnuri și furnale care aduc aminte de un oraș Arad ,care câ (...)
la modelul de notare sant ffbuni note de procente