vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Să batem pe Timișoara! UTA vs. ACS Poli – soarta le-a adus față în față la un an distanță…

    de Lucian Dănilă | 5 iunie 2017, 2:23 PM | Recomandările editorilor | Sport

    4

    În urmă cu aproximativ un an, Rapid București falimenta și oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal și cei ai Federației trebuiau să decidă cine o va înlocui pe formația din Giulești în Liga 1. Regulamentul era ambiguu, interpretabil, și pentru locul Rapidului aspirau UTA, echipa care a pierdut barajul de retrogradare/promovare cu Voluntari, dar și ACS Poli, echipa aflată prima sub linie la finalul sezonului trecut din Liga 1.

    Oficialii de la LPF au ales pe ACS Poli, echipă care începea sezonul de Liga 1 cu -14 puncte și care și-a încropit repede un lot pentru prima ligă. Bănățenii au început cu patru înfrângeri consecutive și nimeni nu le mai dădea vreo șansă. Încet dar sigur, arădeanul Ionuț Popa a pus pe roate echipa din Timișoara și aceasta a început să urce în clasament depășind ASA Târgu Mureș. La începutul play-out-ului, atunci când punctele s-au înjumătățit, ACS Poli era deja aproape de Pandurii și de Chiajna, iar această luptă în trei s-a dus până în ultima etapă, mai precis până în al patrulea minut de prelungire a jocurilor disputate aseară, atunci când Botoșani a marcat golul de 2-1 cu Pandurii și timișorenii au ajuns repede de la lacrimi la extaz.

    Vorbeam în timpul jocului ASU Poli – UTA 0-3 că sunt mari șanse să ne mai întoarcem în câteva zile pe „Dan Păltinișanu”. Și s-a adeverit…

    ACS Poli va juca barajul cu UTA. Un baraj care se va disputa tur-retru, dar încă nu s-au stabilit nici orele, nici zilele de disputare și nici ordinea.

    Pandurii Târgu Jiu a retrogradat în Liga a II-a, în timp ce ACS Poli Timișoara va juca un baraj de menținere în Liga I de fotbal, după meciurile din etapa a 14-a a fazei play-out, ultima a sezonului.

    Pandurii a fost învinsă în prelungiri de FC Botoșani cu scorul de 2-1, într-un final dramatic, cu cele trei goluri marcate începând cu minutul 88. ACS Poli Timișoara a obținut o remiză salvatoare la Mediaș, 2-2, după ce Gaz Metan a condus cu 2-0.

    Concordia s-a salvat de la retrogradare grație unei victorii cu 1-0 la Pitești, cu FC Voluntari.

    Pandurii ia drumul ligii secunde, alături de ASA Târgu Mureș, în timp ce ACS Poli Timișoara va juca un baraj pentru Liga I cu ACS UTA Bătrâna Doamnă Arad, echipă clasată pe locul al treilea în liga a doua. Au promovat direct Juventus București și ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

    Pandurii și Poli au terminat la egalitate de puncte (27), dar Poli a avut avantaj prin prisma faptului că Pandurii a beneficiat de rotunjirea punctajului după sezonul regulat, timișorenii având și bilanțul meciurilor directe din play-out mai bun (3-1 și 0-1).

    UTA se întoarce la Timișoara, pe „Dan Păltinișanu”, acolo unde a învins pe ASU Poli cu 3-0 în urmă cu 15 zile. Va fi o „dublă” a adevărului, un baraj care arată acum, la un an distanță, cine ar fi trebuit să ia în urmă cu un an locul Rapidului. Acum, lupta este oarecum inegală, ACS Poli beneficiind de banii pe care i-a încasat în timpul acestui sezon de la LPF, bani cu care a făcut câteva achiziții deși lucrurile din punct de vedere financiar au fost dezastruoase la gruparea bănățeană.

    În urmă cu două săptămâni stăteam cu Ionuț Popa, antrenorul formației ACS Poli, care spunea că nu își dorește deloc un baraj cu UTA. Acum, la finalul play-out-ului, iată ce spune Popa:

    „Am antrenat-o în mai multe rânduri pe UTA, dar ultima dată am plecat foarte supărat de acolo. Eu am vrut să promovez, mulți nu au vrut și au dat vina pe antrenor. Acum, îmi doresc să promoveze UTA, dar să se salveze și Poli.

    Înainte de meci le-am spus jucătorilor doar atât: <<Trăiți sau muriți!>>, iar la pauză am fost scurt, scurt, scurt: <<Mai aveți 45 de minute să sperați la Liga 1>>. A fost o minune azi, minunea lui Dumnezeu. Am fost și la Prislop, Dumnezeu a fost aproape de noi”  (Ionuț Popa – antrenor ACS Poli)

    ionut-popa-a-vazut-alt-meci-quotputeam-reveniquot-Vg9GWv

    FOTO: Ionuț Popa vrea și să promoveze UTA, dar și să se salveze ACS Poli. Măcar declarativ 😉

    ACS Poli a evoluat în următoarea formulă la Mediaș: Curileac – Străuț (84 Șeroni), Cânu, Bocșan, Neagu – Artean, Soljic (75 Doman) – Bărbuț, Croitoru, Fucek (29 Mailat) – Popovici. Brazilianul lui Gaz Metan, Eric, marcase în minutele 13 și 24, iar Popovici și Mailat au egalat în minutele 38 și 81.

    Cristi Todea nu ar suporta să piardă și al treilea baraj…

    „Secundul” echipei UTA se află în fața celui de-al treilea baraj pentru promovarea în Liga 1. Primul l-a pierdut pe teren, 0-2 în 1999 la Alba Iulia cu Rocar, iar al doilea anul trecut în postura de antrenor secund, după ce inițial l-a câștigat pe cel cu Dunărea Călărași. „Nu aș suporta să pierd și al treilea baraj…”, spune el.

    Dar să vedem ce spune despre adversarul ACS Poli:

    „Îl cunosc foarte bine pe Ionuț Popa, e un foarte bun pedagog, știe să gestioneze excelent un vestiar și ce să ceară de la fiecare jucător în parte. Are, după părerea mea, principalul merit că Poli a ajuns la baraj, în condițiile în care nimeni nu credea că echipa nu va retrograda direct, pornind de la -14 puncte în clasament. Îl respectăm, însă doar până la primul fluier al barajului, iar când totul va fi gata ne vom respecta din nou. Are o bogată experiență, dar nu cred că e avantajat de faptul că e din Arad și ne-ar putea cunoaște bine echipa.

    ACS Poli are lotul cel mai bun dintre cele trei echipe cu care puteam juca. Nu au ajuns întâmplător până în finala Cupei Ligii și în semifinalele Cupei României, recuperând – totodată – și cele 14 puncte cu care au fost penalizați. Ultima oară i-am văzut pe viu etapa trecută, la Timișoara, în partida cu ASA Târgu Mureș. Au destui fotbaliști care pot face diferența și mă refer în special la Popovici, Bărbuț și Mailat. Sunt fotbaliști cu o viteză excelentă, cărora, dacă le oferi spații, pot fi letali. Va trebui să-i blocăm, iar asta e valabil și pentru restul punctelor lor forte, dar, în același timp, trebuie să ne facem și noi jocul.

    Fiind vorba despre Poli, nu vom avea probleme cu motivația jucătorilor noștri. Sunt sigur că vor da totul din ei. În plus de asta, ne întoarcem pe Dan Păltinișanu, acolo unde am jucat bine și am câștigat clar acum câteva săptămâni și unde ne pot însoți suporterii în număr mare” (Cristi Todea, antrenor secund UTA, pentru sportarad.ro)

    todea-1-800x445

    FOTO: Cristian Todea nu concepe să piardă și al treilea baraj

    UTA a remizat sâmbătă cu Chindia Târgoviște, scor 2-2, în ultimul meci pe al acestui campionat. Ambele goluri au fost marcate de Adrian Petre, în timp ce Honciu a reușit și el o „dublă”, egalînd atât la 1 cât și la 2.

    ►UTA: Al. Barna – Polgar, Adili (M. Chindriş 53′), Copaci, Burlă – Strătilă (Vîlceanu 58′), I. Tănase, D. Copil (cpt.), D. Muntean – Ad. Petre, Piccioni (Curtuiuş 61′)

    Rezerve neutilizate: Bg. Miron – Gligor, M. Vlad, Covaci

    Antrenor: Laurenţiu Roşu

    ►Chindia: Căbuz – Martac, Ispas, Vătavu, Dumitraşcu – Pătru (cpt.)(Ad. Grigore 89′), Honciu, L. Mihai, Crinel Stoica (Pencea 66′) – Cr. Neguţ, Cherchez (Nisipeanu 82′)

    Rezerve neutilizate: Meilă – Parghel, Andr. Şerban, Ad. Ioniţă

    Antrenor: Nicolae Croitoru

    „După cum aţi văzut, de la început am încercat să menajăm unii jucători care aveau cele mai multe minute disputate în acest campionat: Miron, Gligor, Chindriş şi Curtuiuş. Sunt mulţumit de cei care au evoluat azi, am reuşit să facem un meci bun.

    Noi suntem pregătiţi să jucăm şi miercuri prima manşă, iar în weekend returul. Probabil nu va fi aşa, o să vedem. Apoi, mai credem că primul joc de baraj îl vom avea în deplasare, noi fiind echipa de Liga a 2-a. Astfel, am putea avea un avantaj, jucând ultimul meci acasă, în faţa propriilor suporteri. Mă gândesc la asta şi în eventualitatea unor prelungiri sau lovituri de departajare. Oricum, încercăm să facem un rezultat bun, indiferent unde jucăm primul meci. Suntem pregătiţi să jucăm cât de repede, probabil luni aflăm şi asta, după ce duminică seara ne vom afla şi adversarul. Obiectivul pe care ni l-am propus când am venit aici a fost promovarea şi vrem să o obţinem. Mai avem o şansă şi trebuie să dăm totul pentru a profita de ea”, (Laurențiu Roșu – antrenor UTA, după meciul cu Chindia și înainte de a afla adversarul de la baraj)

    laurentiu-rosu

    FOTO: Laurențiu Roșu se întoarce pe arena din Timișoara – sursa: pressalert.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lupta e egală. ACS Poli și UTA au pe bilanțul contabil pe 2016 aproximativ același buget. ACS Poli au banii din drepturi tv și traficul de influență al primarului, iar UTA din banii contribuabililor aradeni reprezentanți de Falcă. ACS Poli a plătit din acești bani 104 angajati (cu tot cu sportivi) inclusiv contribuțiile sociale, UTA a plătit doar 8 funcționari ai clubului, restul fiind platiti printr-un mecanism de spălare a banilor pus la punct de Falcă și omul său Meszar, la sume neadaugandu-se contribuțiile sociale. ACS Poli a „beneficiat” de un control al Curții de Conturi, în timp ce le Arad încă nu s-a constatat nimic în neregulă. Când Falcă o să deranjeze pe cineva o să apară și controlul și iar o să fie necesar să se ia totul de la capăt…

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Maine in 6.06 are loc tragerea la sorti pentru barajul dintre UTA si ACS Poli Tm! Daca gaprimul meci pica sa fie la Siria,el are loc in 11 iunie,iar daca primul meci e pe Dan Paltinisanu,meciul are loc in 12 iunie.Returul are loc in 15 iunie 2017.SALUT CU ACEASTA OCAZIE PE ZIARISTII DE LA SPECIAL ARAD,ca niciodata nu mi-au sters comentariile supradocumentate ca utist vechi si uneori semnam in…cu Le are cu….fotbalul !Hai UTA !

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. Maine in 6.06 are loc tragerea la sorti pentru barajul dintre UTA si ACS Poli Tm! Daca primul meci pica sa fie la Siria,el are loc in 11 iunie,iar daca primul meci e pe Dan Paltinisanu,meciul are loc in 12 iunie.Returul are loc in 15 iunie 2017.SALUT CU ACEASTA OCAZIE PE ZIARISTII DE LA SPECIAL ARAD,ca niciodata nu mi-au sters comentariile supradocumentate ca utist vechi si uneori semnam in…cu Le are cu….fotbalul,Miros fin,utist ruginit,,,, !Hai UTA !

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru gigel

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.